Cu doar câteva ore înainte de confruntarea cu Go Ahead Eagles, FCSB a primit o veste neașteptată. Mijlocașul Mihai Lixandru, în vârstă de 24 de ani, a fost operat de apendicită chiar în Olanda, unde echipa se afla pentru primul meci din grupele Europa League.
George Becali, patronul roș-albaștrilor, a intrat în direct și a oferit detalii despre situație: ”Nici nu aveam ce face. Lixandru l-au dus în operație de apendicită acolo. L-a luat apendicele, s-a dus la operație acolo.”
Fotbalistul urma să fie rezervă pentru partida cu Go Ahead Eagles, însă acum va lipsi nu doar din Europa League, ci și din următoarele etape de campionat.
Becali a explicat că FCSB va trebui să își refacă strategia atât pentru meciurile europene, cât și pentru duelurile interne.
”E foarte important meciul ăsta ca să fie un declic. Având situația pe care o avem în campionat, mai important e meciul din campionat decât meciul ăsta. Alibec de aia l-am luat, pentru meciurile astea, pentru calificări în meciurile europene. Birligea va intra la pauză. O repriză are Denis și unul din cei doi mijlocași centrali. Acum facem strategia și în funcție de meciul cu Oțelul din campionat.”
Nemulțumiri legate de transferuri și rezultate
Becali nu a ezitat să compare situația actuală a echipei cu experiențele unor cluburi mari:
”S-a întâmplat și la echipe mari, City, United, perioada prin care trecem noi. Și Klopp a trecut prin asta, nu înțelegea ce se întâmplă.”
Patronul a subliniat și investițiile recente: ”Aceiași jucători, dai și vreo două milioane de euro, atât m-a costat Politic, 700.000 Musi + 1 milion euro, 1,7. Iei Politic, Alibec. Întărești echipa și ești mai slab.”