Europa League: Nottingham nu rezistă pe Villa Park / S-a stabilit marea finală

Actualizat
Aston Villa merge în marea finală UEL, unde o va întâlni pe Freiburg
Aston Villa merge în marea finală UEL, unde o va întâlni pe FreiburgManjit Narotra/ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

Joi seară (7 mai) s-a stabilit finala Europa League: Aston Villa, care a trecut de Nottingham Forest după 4-0 în retur și 4-1 la general, va juca în ultimul act cu Freiburg, calificată după 3-1 cu Braga și 4-3 la general.

Finala UEFA Europa League 2026 se va juca pe stadionul Beşiktaş Park din Istanbul, Turcia, ultimul act fiind programat pe 20 mai.

Aston Villa - Nottingham Forest 4-0 (rezultat tur: 0-1)

În minutul 36, Aston Villa a deschis scorul prin Ollie Watkins, care a finalizat cu stângul din careul mic, după pasa decisivă a lui Emiliano Buendia. Atacantul englez a ajuns la 5 goluri în actuala ediție de Europa League, cele mai multe dintre jucătorii lui Aston Villa.

Rezumat video complet

Aston Villa a făcut 2-0 în minutul 58, după penalty-ul transformat de Emiliano Buendia. Lovitura de la 11 metri a fost acordată după un fault comis de Nikola Milenkovic asupra lui Pau Torres.

Pentru Buendia a fost al treilea gol în actuala ediție de Europa League.

Statistici
StatisticiOpta by Stats Perform

Aston Villa s-a desprins pe final și a ajuns la 4-0 cu Nottingham Forest, după dubla reușită de John McGinn în doar 3 minute. Mijlocașul a marcat mai întâi în minutul 77, după pasa lui Ollie Watkins, apoi a punctat din nou în minutul 80, cu un șut din interiorul careului.

Echipele de start și Note
Echipele de start și NoteFlashscore

Freiburg - Braga 3-1 (rezultat tur: 1-2)

Meciul nu a început deloc bine pentru Braga: Mario Dorgeles a fost eliminat încă din minutul 6, pentru un fault din postura de ultim apărător, acesta fiind al doilea cartonaș roșu primit de portughezi în actuala ediție de Europa League.

Rezumat video complet

În cele din urmă, Lukas Kubler a deschis scorul pentru nemți în minutul 19, cu un șut din interiorul careului. Freiburg a dominat startul partidei și a avut 76% posesie în primul sfert de oră.

Freiburg și-a dublat avantajul în minutul 41, prin Johan Manzambi, care a marcat cu un șut de la distanță, după pasa lui Philipp Treu. Nemții au dominat clar prima repriză, în timp ce Braga nu a avut niciun șut pe poartă după mai bine de 30 de minute.

Statistici
StatisticiOpta by Stats Perform

Gazdele au făcut 3-0 în minutul 72, prin Lukas Kubler, care a reușit dubla cu o lovitură de cap din interiorul careului, după centrarea lui Vincenzo Grifo. Nemții au marcat 3 goluri într-un meci de Europa League pentru prima dată după victoria cu 3-1 contra Celtei Vigo, din 16 aprilie 2026.

În 10 oameni, Braga a reușit să marcheze golul de ”adio” în Europa în minutul 79, prin Pau Victor, care a înscris cu capul din careul mic, după pasa lui Victor Gomez. Atacantul se desparte de sezonul european cu 3 goluri în actuala ediție, în vreme ce formația portugheză a reușit să puncteze în ultimele 5 meciuri din competiție.

Echipele de start + Note
Echipele de start + NoteFlashscore

Statistici și informații pre-meci

Aston Villa - Nottingham Forest, 22:00

Peste 40.000 de fani sunt așteptați pe Villa Park pentru manșa retur a semifinalei dintre Aston Villa și Nottingham Forest, un duel al orgoliilor între două foste campioane ale Europei care vizează acum trofeul Europa League.

Aston Villa intră în teren cu un handicap minim, după ce în urmă cu o săptămână ”pădurarii” s-au impus pe City Ground cu 1-0, grație reușitei semnate de Chris Wood.

Deși erau cotați cu prima șansă la începutul dublei manșe, elevii lui Unai Emery și-au complicat situația și vin după un weekend dificil în Premier League, unde au cedat în fața lui Tottenham (1-2).

H2H
H2HFlashscore

Totuși, palmaresul european al clubului și experiența lui Emery oferă motive de optimism. Cu trei trofee internaționale în vitrină, Villa a avut un parcurs aproape perfect până în această fază, spulberând echipe precum Lille sau Bologna.

Speranțele fanilor se leagă de forma de invidiat a lui Ollie Watkins (15 goluri în acest sezon) și de creativitatea tânărului Morgan Rogers, implicat în 20 de reușite ale echipei. Singura absență notabilă pentru gazde este cea a lui Boubacar Kamara, în continuare indisponibil.

Nottingham Forest trăiește un moment magic sub comanda lui Vitor Pereira. Deși parcursul lor a fost mult mai sinuos, trecând prin emoțiile unui play-off cu Fenerbahce și dueluri de foc cu Porto sau Midtjylland, ”pădurarii” sunt acum la doar 90 de minute de o finală istorică.

Nottingham Forest ar putea câștiga un nou trofeu după 46 de ani de la triumful în Cupa Campionilor Europeni, actuala Champions League.

Sub comanda magistralului antrenor Brian Clough, Forest a obținut trofee consecutive în CCE, în 1979 și 1980.

Moralul oaspeților este la cote maxime după victoria categorică obținută la începutul săptămânii pe Stamford Bridge, 3-1 împotriva lui Chelsea, rezultat care le-a oferit o gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării.

Pericolele principale pentru defensiva lui Emery vor fi internaționalul englez Morgan Gibbs-White, aflat în vederile lui Thomas Tuchel pentru națională, și brazilianul Igor Jesus, ambii cu cifre impresionante în acest sezon.

Freiburg - Braga, 22:00

Stadionul Europa-Park se pregătește pentru o noapte europeană incendiară joi seară, când Freiburg va încerca să întoarcă soarta calificării în duelul cu SC Braga.

Echipa lui Julian Schuster are de recuperat un handicap minim după manșa tur din Portugalia, 1-2, unde o eroare nefericită a portarului Noah Atubolu, în minutul 92, i-a permis lui Mario Dorgeles să stabilească scorul final și să ofere un ușor avantaj fostei finaliste de Europa League din 2011.

Ambele formații vin după rezultate de 1-1 înregistrate duminică în competițiile interne. Freiburg a salvat un punct în fața lui Wolfsburg datorită reușitei lui Philipp Lienhart, rezultat care i-a urcat pe germani pe locul șapte în Bundesliga. De cealaltă parte, Braga a fost ținută în șah de Estoril, o echipă de mijlocul clasamentului.

Pentru portughezi, Mario Dorgeles traversează o formă de invidiat, marcând de două ori în ultimele trei zile. Deși distanța față de podiumul din Portugalia a crescut la 19 puncte, Braga mai are nevoie de un singur punct în ultimele etape pentru a-și securiza prezența viitoare în Europa.

Accidentare cu impact maxim

Cea mai mare problemă pentru Schuster este pierderea japonezului Yuito Suzuki. Aflat într-o formă excelentă, cu trei goluri marcate în fazele anterioare împotriva lui Genk și Celta Vigo, Suzuki s-a accidentat grav în ultimele minute ale meciului cu Wolfsburg și va rata restul sezonului. În ciuda acestei pierderi, căpitanul Christian Günter menține un ton optimist, declarând că partida de joi este „unul dintre cele mai importante meciuri din istoria clubului”.

Fotbal