Colecționarul de recorduri! Unai Emery l-a egalat pe Jose Mourinho după ce a câștigat Europa League

Unai Emery
Unai EmeryČTK / AP / Uncredited/ Profimedia

Unai Emery (54 de ani) își reconfirmă statutul de specialist incontestabil al celei de-a doua competiții a continentului. Tehnicianul spaniol a câștigat fără emoții o nouă finală de Europa League, de această dată pe banca celor de la Aston Villa, după un succes categoric, scor 3-0, în fața germanilor de la Freiburg.

Odată cu trofeul pe care îl va aduce în Anglia, antrenorul iberic a atins borne extraordinare miercuri seara, intrând definitiv în panteonul fotbalului mondial.

În urma acestei performanțe de răsunet, Unai Emery calcă ferm pe urmele unor monștri sacri. Spaniolul a devenit doar al patrulea tehnician din întreaga istorie a fotbalului care reușește să câștige cinci finale în competițiile europene.

El se află acum pe picior de egalitate cu legendele Giovanni Trapattoni, Carlo Ancelotti și Jose Mourinho.

Primul din istorie cu cinci trofee Europa League! 

Dacă ceilalți membri ai acestui club exclusivist au triumfat în competiții diferite, performanța de aur a lui Unai Emery este strâns legată de a doua competiție continentală ca valoare.

Ibericul este singurul antrenor din istorie care a câștigat de cinci ori Europa League. 

Antrenorul a ajuns de fapt de 6 ori în finală, dar în 2019, pe când antrena Arsenal, ”tunarii” au pierdut în ultimul act în fața rivalilor de la Chelsea.

Cei de la OPTA au remarcat că Unai Emery a condus a șasea sa finală europeană importantă (toate în UEFA Europa League), doar Giovanni Trapattoni fiind singurul antrenor care a fost în mai multe finale, șapte.

Unai Emery a pus mâna pe primul său trofeu Europa League în anul 2014, pe vremea când se afla la conducerea tehnică a celor de la Sevilla. Ulterior, alături de gruparea andaluză, el a reușit o triplă istorică, adjudecându-și trofeul și în următorii doi ani.

Apoi a urmat trofeul câștigat tot cu o echipă din Spania, Villareal, în 2021 și actualul triumf alături de Aston Villa.