Bancu: ”Mergem acolo cu șansa noastră”
Autorul golului marcat de Universitatea Craiova a identificat problemele echipei sale și a atras atenția asupra fazelor fixe și a ratărilor din fața porții.
”Am început bine partida, dar am luat din nou gol din fază fixă. a fost o neatenție. Am revenit în joc prin golul meu. Am mai avut eu o ocazie mare, una Baiaram. Dacă reușeam să facem 2-1, alta era soarta meciului. Sunt o echipă foarte bună și nu este așa ușor cum credeam noi.
Ne doream să câștigăm, să avem un avantaj mai mare, dar Ararat e o echipă foarte bună, nu ne-a fost ușor. Pe final, au reușit să închidă flancul nostru stâng, nu ne-am mai creat așa multe ocazii.
Trebuie să muncim mai mult la finalizare, pentru că ne lipsește golul. Avem nevoie de o atenție mai mare la fazele fixe, nu cred că au avut alte șanse. Am făcut o partidă foarte bună per total. Este un 1-1 bun, mergem acolo cu șansa noastră, vom juca până la capăt.
Nu este presiune pentru noi, este o mândrie pentru noi, suntem fericiți că ne-am calificat într-o grupă europeană, ne pare rău că celelalte echipe nu au reușit”, a spus Bancu pentru sport.ro.
Citește și: Prezența în Europa League se decide în retur! Duel animat între Universitatea Craiova și Ararat-Armenia
Apel către suporteri: ”Doar împreună îl putem ajuta pe Baiaram”
Căpitanul Craiovei a abordat și situația lui Ștefan Baiaram, criticat de o parte a fanilor, și a transmis că jucătorul are nevoie de sprijin pentru a-și recăpăta forma.
”Le mulțumim foarte mult fanilor, sper ca la meciul cu Voluntari să vină alături de noi, doar împreună putem câștiga. Îi rog pe cei de la Tribuna 2 să aibă răbdare mai multă cu Baiaram, pentru că este un jucător foarte important și nu este ușor să treacă peste această perioadă.
Doar împreună îl putem ajuta să revină la forma pe care a avut-o”, a fost apelul făcut de căpitanul oltenilor.
Returul de la Erevan este programat joi (27 august), la Erevan, de la ora 19:00. Câștigătoarea se va califica în faza ligii Europa League, iar învinsa va continua în faza principală din Conference League.
Citește și: Coelho: ”Vom merge acolo să luptăm!” Antrenorul Craiovei sare în apărarea lui Baiaram: ”Îl voi proteja!”
