Altele

Remiză albă în ultima apariție la Euro U21. Târnovanu, cel mai mare câștig pentru tricolori

Actualizat
Târnovanu, omul meciului pentru România
Târnovanu, omul meciului pentru RomâniaOpta by Stats Perform/Profimedia

România U21 a selecționerului Emil Săndoi părăsește turneul final găzduit de țara noastră fără a înscrie măcar un gol. În ultimul duel, care a fost unul doar de palmares în Grupa B, România și Croația au încheiat la egalitate, 0-0.

Croația U21 - România U21 0-0

Ultimul duel din Grupa B a arătat un fotbal destul de echilibrat în prima parte a jocului. Tavi Popescu a fost cel mai activ om de pe teren pentru tricolori, mijlocașul lui FCSB ratând și cea mai mare șansă de a înscrie, în urma unei combinații frumoase cu Ișfan în marginea careului. Pandur, portarul croaților, a reușit să-l blocheze pe Popescu din 6 metri.

La fel ca în partida precedentă împotriva Ucrainei, Târnovanu a salvat în două rânduri în fața lui Baturina și Dion Beljo, la o fază la care defensiva tricoloră a fost luată prin surprindere. A fost o triplă ocazie, întrucât după aceste respingeri succesive, balonul a ajuns la Vidovic, al cărui șut s-a oprit în bara transversală.

În finalul primei părți, Pantea a urcat frumos cu mingea la picior după o deviere bună a lui Markovic, însă șutul fundașului a fost respins de portarul Pandur.

Notele jucătorilor
Notele jucătorilorFlashscore

A doua repriză nu a arătat aceleași faze spectaculoase, în multe rânduri jocul ambelor formații fiind unul haotic. La rampă a ieșit tot portarul Târnovanu, care a salvat foarte bine într-o situație de 1:1 cu Frigan.

Dican a blocat în ultimul moment un șut bun trimis de Fruk, în vreme ce portarul lui FCSB s-a dovedit a fi cel mai mare câștig al României la acest turneu final, salvând în alte două rânduri în fața aceluiași Frigan.

Concluzia este una clară: România și Croația părăsesc acest turneu final fără a reuși să marcheze măcar un gol.

Clasament Grupa B
Clasament Grupa BFlashscore

Spania U21 - Ucraina U21 2-2

În cealaltă partidă din Grupa B, Spania și Ucraina s-au înfruntat pentru locul 1. La pauză, ucrainenii erau lideri, după ce trupa lui Ruslan Rotan a intrat cu avantaj la cabine după golul înscris de Vyunnyk în finalul primei părți.

La scurt timp după reluare, spaniolii au restabilit egalitatea cu ajutorul lui Zhelizko, care a trimis balonul în proprie poartă.

În finalul jocului, ucrainenii au obținut o lovitură de pedeapsă după un fault comis în careu de Leo Roman. Sudakov și-a asumat răspunderea și a transformat cu succes din 11 metri. Ultimul cuvânt l-au avut însă tot spaniolii, care au reușit să egaleze din nou în finalul meciului prin atacantul Abel Ruiz, ibericii reușind astfel să se impună în Grupa B.

LIVE TEXT - Cele mai importante evenimente

Min 90+2: Final de partidă! Croația și România încheie la egalitate, 0-0, și părăsesc turneul final!

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Min 90+1: Frigan nu îl poate învinge, pur și simplu, pe Târnovanu. Portarul salvează din nou!

Min 90: Partida se prelungește cu 2 minute suplimentare.

Min 89: Târnovanu iese bine dintre buturi și blochează lovitura de cap a lui Frigan.

Min 89: Miculescu îl înlocuiește pe Ișfan.

Min 84: Dican intervine foarte bine la un șut trimis de Fruk.

Min 81: Ocazie mare pentru Croația! Prsir nu reușește să finalizeze după o centrare periculoasă trimisă în gura porții.

Min 80: Târnovanu salvează din nou în fața lui Frigan, rămas singur cu goalkeeperul român.

Min 74: Din nou schimbare pentru România: Mazilu îl înlocuiește pe Munteanu.

Min 70: Lixandru avansează și este oprit de Baturina, care vede cartonașul galben.

Min 67: Țicu trimite o centrare bună în careul croat. Pandur iese greșit din poartă și scapă mingea, însă Bîrligea nu are timp să reacționeze.

Min 65: Petrila primește mingea într-o poziție favorabilă. Șutul extremei de la CFR lasă însă de dorit.

Min 64: Bulat șutează de la distanță, însă fără succes.

Min 61: Lixandru pasează pentru Munteanu. Atacantul tricolorilor încearcă din nou un șut de la distanță. Mingea se duce departe.

Min 59: Tavi Popescu este înlocuit de Claudiu Petrila.

Min 57: Jocul este oprit. Dragoș Albu are nevoie de intervenția medicilor.

Min 51: Pantea pătrunde în flancul drept și centrează periculos. Defensiva croată respinge în corner.

Min 46: Săndoi a efectuat o primă modificare: Bîrligea îl înlocuiește pe Markovic.

Min 46: Start de repriză secundă! Croații au avut lovitura de începere.

Min 45+2: Final de primă repriză! 0-0 între România și Croația

Statistici prima repriză
Statistici prima reprizăOpta by Stats Perform

Min 45: Tavi Popescu obține o lovitură liberă. Tot mijlocașul lui FCSB a fost cel care a executat, însă defensiva croată a respins fără emoții.

Min 45: Prima repriză se prelungește cu 2 minute suplimentare.

Min 43: Louis Munteanu șutează de la distanță. Mingea se duce departe de spațiul porții.

Min 40: Pantea are o acțiune foarte frumoasă după o deviere a lui Markovic. Șutul fundașului este blocat de portarul Pandur.

Min 38: Târnovanu are două intervenții uimitoare la șuturile lui Baturina și Dion Beljo. Mingea sare apoi la Vidovic, a cărui execuție trimite mingea în bara transversală.

Min 35: Franjic pierde în fața lui Markovic, apoi recuperează prin fault. Fundașul croat vede cartonașul galben.

Min 34: Sigur primește un cartonaș galben pentru un fault comis asupra lui Pantea.

Min 30: Bulat ajunge în situație de finalizare. Șutul său nu prinde cadrul porții.

Min 26: O nouă acțiune a lui Tavi Popescu. Mijlocașul lui FCSB trimite un șut din marginea careului. Mingea nu prinde însă poarta lui Pandur.

Min 24: Tavi Popescu vede cartonașul galben pentru un fault.

Min 23: Tavi Popescu semnează prima mare ocazie pentru tricolori, după o combinație bună cu Ișfan în careu. Pandur salvează cu o reflex uluitor.

Min 21: Hodza primește cartonașul galben pentru un fault comis asupra lui Louis Munteanu la mijlocul terenului, croatul împiedicând astfel o situație promițătoare pentru tricolori.

Min 19: Louis Munteanu expediază primul șut pe poartă pentru România, după o pasă foarte bună a lui Tavi Popescu. Portarul Pandur reține fără probleme.

Min 16: Beljo trimite primul șut pe poartă pentru Croația. Târnovanu prinde fără probleme.

Min 10: Frigan intră periculos în careu după ce depășește doi fundași români și trimite în fața porții. Racovițan respinge.

Min 7: Țicu pătrunde în careul advers însă scapă balonul în out de poartă.

Min 3: Apărătorii români blochează centrarea lui Baturina. Corner pentru Croația.

Min 2: Markovic pătrunde în careu. Defensiva croată reușește să recupereze.

Min 1: Start de partidă pe Stadionul Ghencea. România a avut lovitura de începere.

Partida îl va avea la centru pe arbitrul portughez João Pinheiro.

Echipele de start

Primul 11
Primul 11Flashscore

Citește și: ”Tricolorii mici” își iau diseară adio de la Euro U21