Suporteri croați condamnați la închisoare pentru scandări rasiste

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Suporteri croați condamnați la închisoare pentru scandări rasiste
Guvernul croat a condamnat cu fermitate incidentul
Guvernul croat a condamnat cu fermitate incidentulProfimedia
Un tribunal croat a anunțat marți că a condamnat opt suporteri la pedepse mergând până la două luni de închisoare cu executare pentru glorificarea regimului pro-nazist al Croației din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la meciul cu Turcia din preliminariile EURO 2024 la fotbal.

Doisprezece suporteri au fost arestați la sfârşitul săptămânii trecute, fiind suspectați că au cântat cântece care glorificau regimul Ustaşa în timpul partidei care a avut loc pe 12 octombrie la Osijek (estul țării), pierdută la limită de croați în fața Turciei (0-1).

Unul dintre fani a fost condamnat la două luni de închisoare, iar alți şapte la 30 de zile de detenție, a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului. De asemenea, acestora le este interzisă participarea la meciurile echipei naționale, în Croația şi în străinătate, timp de un an.

Guvernul croat a condamnat cu fermitate incidentul, prim-ministrul Andrej Plenkovic afirmând că sunt 'oameni care doresc răul echipei naționale'.

Federația croată de fotbal (HNS) a condamnat în repetate rânduri folosirea însemnelor Ustaşa şi a saluturilor naziste de către unii suporteri. Şi FIFA a amendat în mod repetat HNS pentru comportamentul rasist al unora dintre suporterii săi.