O victorie i-ar duce pe ”tricolori” la nouă puncte în clasament și ar lua un avans important în lupta pentru primele două locuri.
Selecționerului naționalei kosovare, Alain Giresse, a avertizat, însă, că echipa sa va lupta pe viață și pe moarte pentru a obține toate cele trei puncte, mai ales după ce partida precedentă cu Andorra s-a terminat la egalitate, 1-1.
Giresse consideră că ”tricolorii” sunt dezavantajați de absența lui Răzvan Marin și atrage atenția că echipa sa le pregătește ”destule surprize” românilor.
”E foarte bine pentru noi că lipsește Răzvan Marin, care era un jucător important în mecanismul echipei. Oricum, România se bazează azi mai mult pe forța grupului decât pe individualități.
”Nu mai există un Hagi sau un Dumitrescu. E o națională în căutarea anilor de aur, care a pornit însă excelent actuala campanie, iar asta ne obligă să fim și mai atenți pentru partida de vineri.
”A fost genul de meci (n.r. cu Andorra) în care adversarul se închide cu toate liniile, blochează culoarele cu un efort extraordinar, se agață de fiecare balon. Pur și simplu, n-am găsit soluțiile potrivite, ne-a lipsit și șansa, așa că a rezultat acel egal neplăcut.
”A fost un scor nefericit, care ne obligă acum să nu mai facem niciun pas greșit pe teren propriu, inclusiv împotriva României.
”Nu suntem la nivelul Croației, Serbiei sau Muntenegrului, dar pregătim destule surprize pentru România”, a declarat Alain Giresse pentru ProSport.