"Bine ai venit, Vincenzo Montella!", a scris Federația într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter).
Montella a antrenat-o din septembrie 2021 până la începutul verii pe Adana Demirspor, pe care a dus-o pe un remarcabil loc 4 în ediția trecută a campionatului Turciei, la numai doi ani după promovarea acestui club în prima divizie. În startul noului sezon, după plecarea lui Montella, Adana Demirspor a eliminat-o pe CFR Cluj în turul 2 preliminar al Europa Conference League.
Fostul atacant al Squadrei Azzurra venea după experiențe nu foarte reușite ca antrenor la Fiorentina, Sampdoria, AC Milan și Sevilla FC. De această dată, el va avea ca misiune să califice naționala Turciei la EURO 2024, ce va avea loc în Germania.
Predecesorul său fost demis miercuri după două rezultate slabe în această lună, 1-1 acasă cu Armenia, în preliminariile EURO 2024, și 2-4 într-un amical cu Japonia.
Turcia, aflată pe locul 41 în clasamentul FIFA, este pe locul 2 în Grupa D din preliminariile EURO 2024, cu 10 puncte după cinci meciuri, în spatele Croației (10 puncte, patru meciuri), pe care o va întâlni pe 12 octombrie, și în fața Armeniei și a Țării Galilor, care au 7 puncte după cinci meciuri.
