Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a precizat, într-un comunicat, că 458 de persoane care au făcut parte din grupul de suporteri din cauza căruia a fost întreruptă partida, au fost deja identificate și au fost întocmite 3 acte de sesizare privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, au fost aplicate 17 amenzi, în valoare totală de 8.000 de lei, dar se fac eforturi pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat legea.
Jandarmeria Capitalei a transmis un comunicat în care a detaliat modul în care s-a procedat în momentul în care jucătorii din Kosovo au plecat la vestiare.
“După întreruperea meciului, în urma consultării reprezentanţilor Federaţiei Române de Fotbal şi ai UEFA, unul dintre obiectivele avute în vedere a fost detensionarea situaţiei, astfel încât meciul să fie reluat în condiţii de siguranţă, fără a-i pune în pericol pe ceilalţi spectatori şi de a nu se lua decizia anulării jocului sportiv.
„Astfel, jandarmii împreună cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal au intervenit imediat pentru a discuta cu membrii acestei facţiuni de suporteri pentru conştientizarea riscurilor asociate afişării mesajelor care incită şi pot crea o atmosferă tensionată în cadrul evenimentului sportiv şi riscului de a pierde meciul la ”masa verde”.
”Menţionăm că, în urma consultării cu reprezentanţii UEFA şi cei ai Federaţiei Române de Fotbal, s-a hotărât de comun acord ca forţele de ordine să gestioneze această situaţie prin dialog, fără a fi nevoie de evacuarea persoanelor şi neexistând nicio solicitare din partea celor două foruri în acest sens.
”După evaluarea situaţiei şi obţinerea asigurărilor din partea suporterilor că astfel de comportamente nu vor mai avea loc, meciul a fost reluat în condiţii de siguranţă, fără a exista violenţe.
“Jandarmeria Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă speranţa că astfel de incidente nu se vor mai repeta şi că fotbalul va rămâne un mijloc de bucurie şi unitate pentru toţi suporterii”, a precizat Jandarmeria.