Altele

Ianis Hagi: "Cred că încă nu ne-am atins potențialul maxim... vom reuși să trecem de grupe"

Ianis Hagi
Ianis HagiFRF
Ianis Hagi, a afirmat, într-un interviu pentru site-ul oficial al FRF, că naționala României nu și-a atins încă potențialul maxim și că Europa ne va cunoaște reprezentativa mai bine după EURO 2024.

"Eu simt că avem mult talent și cred sincer că încă nu ne-am atins potențialul maxim. Cred că nici Europa nu ne cunoaște, dar simt și sper că o va face vara viitoare. Vom continua la fel, cu muncă și modestie, cu unitatea și coeziunea grupului, și așa vom reuși să trecem de grupe. La vară vom fi pe scena fotbalului european și va trebui să demonstrăm că avem valoare", a declarat Ianis Hagi.

Fotbalistul legitimat în Spania, la Deportivo Alaves, face însă și un apel: "S-au spus multe, dar grupa a fost câștigată cu talent. N-ai cum să întorci scorul în Elveția fără talent, n-ai cum să întorci scorul cu Israel fără talent, n-ai cum să bați Elveția acasă fără talent. Dar, în același timp, calificarea asta a fost doar un pas. L-am făcut, însă mai avem multe de arătat. Nu trebuie să renunțăm la valorile care ne-au adus la EURO. Ba chiar trebuie să adăugăm și altele, iar liderii din vestiar, alături de Mister, trebuie să avem grijă și să păstrăm tot ce am făcut bine".

Ianis a dezvăluit și clipa în care a privit calificarea și din altă perspectivă: “În Ungaria, la finalul meciului cu Israel, uitați-vă la bucuria oamenilor din staff. Am o poză, când plecăm toți în fugă de pe bancă. Am dat zoom pe ea și am văzut acolo e explozie de bucurie. Uitați-vă la reacția staff-ului tehnic, medical, toți cei care sunt alături de echipa națională. Bucuria pe care am reușit să o facem noi, jucătorii și staff-ul, ca grup, este incredibilă, cred că acea poză descrie cel mai bine ce s-a simțit atunci. Ceva incredibil!”

Citește și: Amical cu Irlanda de Nord, la București

România va juca un amical cu Columbia pentru pregătirea EURO 2024

România, în Grupa E la EURO 2024

România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B.

Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herțegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.

România va debuta pe 17 iunie, contra câştigătoarei play-off-ului B, la Munchen. Pe 22 iunie va avea loc meciul cu Belgia, la Koln, iar pe 26 iunie va întâlni Slovacia, la Frankfurt.

România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după edițiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanță reuşind-o în 2000 (sferturi de finală).