Căpitanul De Bruyne, despre revitalizarea Belgiei: ”Calitatea iese la iveală”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Căpitanul De Bruyne, despre revitalizarea Belgiei: ”Calitatea iese la iveală”
Belgia a învins cu 3-2 Germania într-un meci amical
Belgia a învins cu 3-2 Germania într-un meci amical
Profimedia
Căpitanul Belgiei, Kevin De Bruyne, a declarat că noii jucători de la națională au adus energie în echipă după ce "generația de aur" nu a reușit să se ridice la înălțimea poziției de numărul unu în ultimii patru ani.

Belgia a început o nouă eră în ultima săptămână cu două victorii impresionante - și-a început campania de calificare la Euro 2024 învingând Suedia cu 3-0 în deplasare. Marți seară au triumfat cu 3-2 într-un amical împotriva Germaniei la Köln.

A fost un început pozitiv pentru noul antrenor Domenico Tedesco, care l-a înlocuit pe Roberto Martinez după eliminarea surprinzătoare și timpurie a Belgiei la Cupa Mondială din Qatar de anul trecut.

Belgia a petrecut aproximativ trei ani în fruntea clasamentului FIFA în perioada dintre Cupa Mondială din 2018 din Rusia și cea din 2022, dar nu s-a apropiat niciodată de un titlu major. Diavolii Roșii au fost eliminați în sferturile de finală ale Euro 2000 - turneu pe care l-au și găzduit - și au părăsit Cupa Mondială din Qatar încă din primul tur. 

"Puteți vedea că jucătorii tineri ne dau o nouă energie", a spus De Bruyne, care a explicat că diferența dintre Tedesco și Martinez este aceea că cel din urmă s-a bazat în principal pe ”garda veche”.

"Ei (n.r. - jucătorii tineri) vin acum aici cu sentimentul că vor avea oportunități și se luptă pentru echipa națională. Dacă toți jucătorii se află la locul potrivit, calitatea iese la iveală", a declarat De Bruyne.

"Sunt foarte mulțumit de cele două victorii", a declarat Tedesco pentru televiziunea belgiană VTM. "Nu doar de rezultate, ci și de modul în care am jucat.

"Este crucial ca entuziasmul să revină. Am un sentiment bun și sunt extrem de motivat. Cu toate acestea, mai avem încă mult de lucru. Dacă ieși câștigător, este mai distractiv, desigur. Dar nu sunt de acord cu faptul că fotbalul belgian a fost în impas după Cupa Mondială. Să pierzi meciuri la o Cupă Mondială, asta se poate întâmpla".

Tedesco s-a născut în Italia, dar a crescut în Germania și a fost ultima dată pe banca lui RB Leipzig, s-a arătat foarte mulțumit de performanțele elevilor săi în meciul de marți cu nemții.

"Am vrut ca jucătorii mei să dea dovadă de curaj, să joace în față și să recupereze mingea, chiar și atunci când Germania a pus presiune asupra noastră. Avem jucători pentru astfel de dueluri. Trebuie să credem în forțele noastre, dar să menținem calitatea pe care o oferim timp de 90 de minute.

"Și asta este problema. În a doua repriză ne-am retras prea mult (n.r. - în amicalul cu Germania), nu a fost conform planului. Trebuie să menținem calitatea pentru mai mult timp".