PSV a primit trofeul marți, în cadrul unei ceremonii pe stadionul Philips, iar ulterior jucătorii au celebrat alături de suporteri într-un autocar descoperit care a defilat prin orașul Eindhoven. Atmosfera creată de fani l-a impresionat pe internaționalul român, care a recunoscut că nu a mai trăit o astfel de experiență.
Man sărbătorește primul titlu din carieră: ”Dacă sunt un 'party animal'? Nu, nu chiar. Sunt un tip liniștit”
Transferat la începutul sezonului de la Parma, Man a avut un impact important, cu 10 goluri și 6 pase decisive în 33 de meciuri. Fotbalistul a transmis că își dorește să continue la PSV și să repete performanța și în sezonul viitor.
”Este cu adevărat extraordinar. Este totul pentru mine. Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Este primul meu campionat. Sunt atât de fericit să fac parte din această familie. La anul trebuie să repetăm performanța. Sunt atât de mulți oameni aici.
Suntem extrem de bucuroși că am câștigat trofeul. Este foarte important pentru acest oraș. Dacă sunt un 'party animal'? Nu, nu chiar. Sunt un tip liniștit. Dar acum trebuie să sărbătorim. Să lungim petrecerea până noaptea târziu”, a declarat Dennis Man.
Contractul românului este valabil până în 2029, iar PSV l-a transferat de la Parma pentru 8,5 milioane de euro. Următorul meci al echipei este programat pe 11 aprilie, în deplasare, cu Sparta Rotterdam. În Eredivisie mai sunt de disputat 5 etape din actuala stagiune.
PSV a câștigat al 27-lea titlu de campioană în Eredivisie, al treilea consecutiv.
Clasament Eredivisie

Cifrele lui Dennis Man

