Altele

Bayern Munchen joacă la Koln în turul doi al Cupei Germaniei. Kompany vrea să conserve startul perfect

Bayern caută a 14-a victorie consecutivă
Bayern caută a 14-a victorie consecutivăREUTERS / Angelika Warmuth

Bayern Munchen are un start de vis în sezonul actual, cu o serie de 13 victorii consecutive în toate competițiile și va trebui să mențină acest ritm și în meciul de miercuri din turul secund al Cupei Germaniei la FC Koln, a declarat antrenorul Vincent Kompany marți.

Bayern a ajuns la 13 victorii din 13 meciuri în toate competițiile după ce s-a impus fără emoții cu 3-0 în deplasare la Borussia Monchengladbach sâmbătă, urcând pe primul loc în Bundesliga cu maximum de 24 de puncte din opt partide.

Seria de 13 victorii a egalat recordul pentru cel mai bun start de sezon din primele cinci ligi europene, performanță reușită anterior doar de AC Milan în sezonul 1992/93.

"În acest moment facem multe lucruri corect și trebuie să ducem această formă și în următorul meci", a spus Kompany la conferința de presă. "Până acum, Koln s-a descurcat bine. Merită apreciere pentru modul în care se apără. Joacă cu multă determinare”.

"Vor evolua acasă, așa că au toate motivele să creadă în șansele lor. Dar noi suntem foarte motivați să câștigăm Cupa."

Bayern, care a ajuns ultima dată într-o finală de Cupa Germaniei în 2020, are o săptămână aglomerată cu trei meciuri în șapte zile, începând cu deplasarea la Koln de miercuri.

Sâmbătă, va primi vizita lui Bayer Leverkusen, aflată într-o formă excelentă, iar marți va juca în Champions League cu deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain.

"Motivația este uriașă", a declarat directorul sportiv al lui Bayern, Christoph Freund. "Este un meci eliminatoriu. Toată lumea își dorește enorm să revină la Berlin (pentru finala Cupei Germaniei)."