Simeone, gest ironic către Lamine Yamal
Antrenorul gazdelor, Diego Simeone, a fost protagonistul unui moment care a atras atenția în prima repriză. După golul marcat de Ademola Lookman pentru 3-0, tehnicianul argentinian a ridicat trei degete în direcția lui Lamine Yamal, ironizând situația tânărului jucător catalan. Simeone a sprintat apoi pe marginea terenului pentru a celebra o repriză în care Atletico a înscris toate cele patru goluri.
Pe lângă reușita lui Lookman, pentru madrileni au mai punctat Antoine Griezmann și Julian Alvarez, în timp ce Eric Garcia a trimis mingea în propria poartă. Seara fundașului Barcelonei s-a încheiat și mai prost, acesta fiind eliminat direct în minutul 85, după un fault dur asupra lui Alex Baena.
Singurul gol al Barcelonei, marcat de Pau Cubarsi, a fost anulat pentru ofsaid după o verificare VAR care a durat opt minute. Întârzierea a fost provocată de o problemă a sistemului semi-automat de detectare a ofsaidului, cauzată de densitatea mare de jucători din fază, astfel că arbitrii au fost nevoiți să traseze manual liniile.
La final, Simeone a declarat: "Cred că suporterii noștri aveau nevoie de o astfel de seară. Știm adversarul pe care îl avem în față. Mai este mult până la retur, dar astăzi le-am oferit o bucurie pe care o merită."
