Oltenii reclamă starea gazonului înaintea meciului din Cupă cu Tunari: ”E un teren impracticabil!”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Oltenii reclamă starea gazonului înaintea meciului din Cupă cu Tunari: ”E un teren impracticabil!”

Marian Danciu, în acțiune în partida cu U Cluj
Marian Danciu, în acțiune în partida cu U ClujProfimedia
Principala problemă a Universității Craiova înaintea primei partide din Cupa României o reprezintă suprafaţa de joc a arenei ilfovene, una aproape impracticabilă. Oltenii joacă în deplasare cu Tunari, în Grupa D a Cupei României la fotbal

Starea proastă a terenului a fost reclamată şi de ultima adversară a celor de la Tunari, FK Miercurea Ciuc la ultima partidă. Antrenorul secund al Universităţii Craiova, Dragoş Bon acuză organizarea partidei din Cupa României pe un astfel de teren. ”Începem o competiţie care este foarte importantă pentru noi, ne interesează şi dorim să o câştigăm. Ne aşteaptă un meci dificil, deoarece vom juca pe un teren impracticabil şi vreau să subliniez acest aspect, pentru că nu este normal ca o competiţie pe care noi o tratăm foarte serios şi este foarte importantă pentru fotbalul românesc să fie găzduită de astfel de stadioane. Este pusă în pericol integritatea jucătorilor şi anulează spectacolul, iar competiţia este făcută pentru a atrage publicul şi nu este normal ca meciurile să se joace pe astfel de arene. Ca şi echipă, Tunari este o echipă organizată defensiv, care nu pune prea mult accent pe partea ofensivă în meciurile cu echipele mai bune din Liga a 2-a. Trebuie să intrăm concentraţi, motivaţi, să nu le dăm nicio şansă, pentru că, se ştie, Cupa României este competiţia-surpriză şi nu vrem noi să fim surpriza neplăcută din această ediţie. Avem un lot valoros, vom alinia primul 11 în funcţie de prospeţimea jucătorilor şi de ce vor arăta jucătorii la antrenament”, a spus Dragoş Bon.

Oltenii suflă și în iaurt după experienţa de anul trecut din Cupa României, cu o echipă de ligă inferioară. Universitatea a remizat atunci, scor 1-1, cu CS Ocna Mureş, formaţie din Liga 3, şi nu a reușit să depăşească faza grupelor.

Clubul CS Tunari a anunţat că biletele pentru acest meci din Cupa României costă 20 de lei, atât la tribuna I, cât şi în sectorul oaspeţilor. Galeria Universităţii Craiova nu va face, însă, deplasarea pentru acest meci la Tunari.  Fanii oltenilor protestează astfel faţă de noul format al competiţiei şi spun că nu vor participa la niciun meci din faza grupelor.

Vasile Constantin şi Andrei Sin îşi vor întâlni fosta echipă

Teoretic, Craiova nu ar trebui să întâmpine mari probleme cu CS Tunari, echipă aflată  pe penultima poziţie în Liga 2 și care vine după primul succes în campionat, 1-0 pe teren propriu cu FK Miercurea Ciuc. Formaţia ilfoveană, este, de altfel, nou-promovată în Liga 2. Până acum, în fazele preliminare ale Cupei României, ”tunarii” au eliminat echipele Progresul Spartac, scor 4-0, şi Viitorul Ianca, scor 5-0.

Din lotul pregătit de Alin Ilin, antrenor interimar după despărţirea de Florin Stîngă, fac parte şi doi foşti jucători ai Craiovei, Andrei Sin şi Vasile Constantin.  Primul a evoluat pentru Universitatea Craiova ăn principal în sezonul din Liga 2, din urmă cu un deceniu. Constantin, pe de altă parte, a activat chiar sub comanda actualului antrenor al oltenilor, Corneliu Papură, sub comanda căruia a reuşit două goluri.

Urmărește Tunari- Universitatea Craiova pe Flashscore!