VIDEO. "Ne-am făcut de râs!" Reacții după România - Slovacia 0-2

Ianis Hagi
Ianis HagiProfimedia

Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Slovaciei cu scorul de 2-0 (1-0), marți seara, pe Narodny futbalovy stadion din Bratislava, într-un meci amical care a încheiat mandatul de selecționer al lui Mircea Lucescu, absent de pe bancă.

Selecționerul Mircea Lucescu a ratat acest meci după ce i s-a făcut rău la şedința tehnică de duminică şi a fost internat în spital. România a pierdut joi seara semifinala barajului pentru CM 2026, 0-1 cu Turcia, la Istanbul, în timp ce Slovacia a cedat pe teren propriu cu Kosovo (3-4), în semifinala altui baraj.

România va juca următorul meci pe 2 iunie, un meci amical cu Georgia, la Tbilisi, mai mult ca sigur cu alt selecționer.

"Important e ca România să nu-şi piardă încrederea în noi"

Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Ianis Hagi, le-a cerut suporterilor să nu-şi piardă încrederea în "tricolori", chiar după meciul pierdut cu 0-2, la Bratislava, în fața selecționatei Slovaciei, după ce joi au ratat calificarea la Cupa Mondială din 2026.

Citește și - VIDEO: România pierde duelul de rămas bun pentru Mircea Lucescu. Debut de coșmar pentru Aioani

"Trebuie să încheiem acest capitol şi să mergem înainte. Singurul lucru pe care mi-l doresc este ca lumea să nu-şi piardă încrederea în noi. O să muncim şi o să readucem speranțe României. Important e ca România să nu-şi piardă încrederea în noi, pentru că avem foame de succes, trebuie să deschidem un alt capitol", a spus Hagi la Antena 1.

El a precizat că nu ştie cine va fi numit selecționerul României după această campanie ratată sub conducerea lui Mircea Lucescu, chiar dacă toate indiciile duc către tatăl său, Gheorghe Hagi.

"Nu am avut nicio comunicare cu preşedintele federației. Nu ştiu despre cine e vorba. Cei de sus o să ne comunice când probabil o să aibă pe cineva", a spus Hagi.

Căpitanul României i-a transmis sănătate selecționerului Mircea Lucescu, absent de la Bratislava în urma unei crize medicale care a dus la internarea sa în spital.

"Este o dezamăgire, şocul cu Mircea Lucescu ne-a zdruncinat un pic"

Fotbalistul Daniel Bîrligea a declarat, marți seara, după înfrângerea din amicalul cu Slovacia, scor 0-2, că rezultatul este o dezamăgire şi a subliniat că şocul legat de starea de rău a selecționerului Mircea Lucescu la antrenamentul de duminică i-a "zdruncinat" pe jucătorii primei reprezentative.

"Este o dezamăgire, cred că puteam să muncim mai mult azi. Cu siguranță şocul cu nea Mircea ne-a zdruncinat un pic. Nu cred că mulți dintre noi am fost cu gândul la fotbal... Dar totuşi trebuia să jucăm acest meci. Cu siguranță trebuia să dăm mai mult şi pentru dânsul pe teren", a spus atacantul la postul Antena 1.

"Trebuia să avem un rezultat bun acum pentru ca data viitoare să începem cu un moral mai bun. E important să fim uniți şi să muncim mai mult ca să creştem la următoarele meciuri", a adăugat el.

Referitor la faza autogolului său din minutul 7, atacantul a explicat că era greu să controleze mingea care l-a lovit. "E o fază la care nu prea ai ce să-i faci... Când te loveşte o minge în piept nu ai cum să o controlezi, nu ai ce să îi faci. A venit spre mine dintr-un unghi nefavorabil şi din păcate a intrat în poartă", a menționat el.

Întrebat ce părere are despre faptul că echipa națională va avea un nou selecționer, cel mai probabil Gheorghe Hagi, Daniel Bîrligea a răspuns: "Vom vedea, va fi un nou început. Trebuie să muncim mai mult şi să dăm totul din prima zi când ne vom reuni".

"Ne-am făcut de râs cu Slovacia, la fel ca în meciul cu Turcia"

Fundaşul Andrei Rațiu a afirmat, marți, după meciul amical cu Slovacia, pierdut cu 0-2, la Bratislava, că simte că echipa națională de fotbal a României s-a făcut încă o dată de râs, ca şi în partida cu Turcia, pierdută cu 0-1, în barajul de calificare la Cupa Mondială 2026.

"Am fost toți într-o stare nu prea bună după ce s-a întâmplat cu nea Mircea. Ne dorim să se facă repede cât mai bine. A fost un meci neobişnuit şi pentru noi, pentru că aveam gândul mai mult la el decât la noi. Ne pare rău că ne-am făcut de râs ca data trecută. Acum ştergem o pagină, să vedem în vară cum facem ca să ne reglăm. Acum mergem la cluburi să ne limpezim capetele. Trebuie să întoarcem pagina şi să punem atitudine şi să dăm o altă imagine României", a declarat Rațiu la Antena 1.

"Nu ştim cine va fi selecționer, dar noi vom fi cu alături de dânsul. Noi ne dorim să facem ceva, pentru că ne facem de râs de fiecare dată când ieşim pe teren. Toți suntem trişti, nu doar eu. Ne este ruşine", a mai spus Rațiu.