Salt la conținutul principal

Tunisia vrea să încurce Olanda! Selecționerul Renard promite că va face cel mai bun joc al său

Herve Renard
Herve RenardKenjiro Matsuo / AFLO / Profimedia

Selecționerul echipei Tunisiei, francezul Herve Renard, a afirmat sâmbătă, că deşi a fost deja eliminată de la Cupa Mondială, echipa sa va juca cel mai bun fotbal al său joia viitoare împotriva Olandei, în ultimul meci din Grupa F.

"Reprezentăm o națiune şi vom lupta în ultimul nostru meci. Nu va fi uşor după două înfrângeri, dar avem responsabilitatea de a fi profesionişti", a comentat antrenorul la conferința de presă de după înfrângerea echipei sale cu 4-0 în fața Japoniei la Monterrey (Mexic).

Renard a preluat conducerea echipei tunisiene după înfrângerea zdrobitoare cu 5-1 în fața Suediei, o înfrângere care l-a costat postul pe antrenorul Sabri Lamouchi. Cu toate acestea, împotriva Japoniei, au fost învinşi într-un meci care a fost în detrimentul echipei asiatice încă de la început.

Citește și - Tunisia, eliminată de la Campionatul Mondial. Japonia administrează patru goluri în meciul arbitrat de Istvan Kovacs

"Nu a fost performanța pe care o aşteptam. Speram la o reacție. Scorul reflectă diferența dintre jucătorii ambelor echipe", a lamentat Renard, în vârstă de 57 de ani.

Referindu-se la meci, al 1.000-lea din istoria Cupei Mondiale, Renard a recunoscut că echipei sale i-a lipsit organizarea defensivă şi, deşi a ținut sub control Japonia la începutul reprizei secunde, nu a reuşit să creeze niciun pericol real.

Antrenorul a spus că nu este momentul să discute despre viitorul său ca selecționer după Cupa Mondială, deoarece singura sa prioritate este pregătirea pentru ultimul meci din grupă împotriva Olandei.

"Acum nu este momentul să vorbesc despre viitorul meu, ne vom concentra pe al treilea meci. Vom munci pentru a fi la înălțimea aşteptărilor", a comentat el.

Selecționata Japoniei a învins echipa Tunisiei cu scorul de 4-0 (2-0), în meciul cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale de fotbal, arbitrat de românul Istvan Kovacs, sâmbătă seara, pe Monterrey Stadium, în Grupa F a turneului final găzduit de Mexic, Statele Unite şi Canada.

Japonia a făcut un meci perfect şi s-a impus prin golurile marcate de Daichi Kamada (4), Ayase Ueda (31, 83) şi Junya Ito (69), fiind practic calificată în şaisprezecimile de finală. Pentru prima dată o echipă asiatică a marcat patru goluri într-un meci din Cupa Mondială.

Japonia, care remizase cu Olanda (2-2), în prima sa partidă, va întâlni Suedia pe 26 iunie, în ultimul meci din grupă.

Tunisia, virtual eliminată din competiție, va întâlni Olanda, tot pe 26 iunie.

CUPA MONDIALĂ FIFA 2026

Cupa Mondială din 2026 s-a desfășurat în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic.

Lista campioanelor | Toate știrile de la Cupa Mondială | Rezultate complete | Tablou faze eliminatorii

Cupa Mondială 2030 | Cei mai buni marcatori | Echipa turneului

Fotbal