Deși fusese externat recent, după complicații apărute în urma unei răceli severe, Lucescu a revenit în spital, iar surse medicale indică faptul că nu este vorba despre o afecțiune minoră, ci despre o problemă complexă, de natură cronică.
Potrivit informațiilor publicate de golazo.ro, starea selecționerului este descrisă de medici drept ”gravă” și ”îngrijorătoare”. Mai multe surse medicale au confirmat că Mircea Lucescu se află sub observație 24 de ore din 24, fiind internat în secția de cardiologie.
Dorința de a continua activitatea, în contrast cu rezervele medicilor
Chiar și din spital, Mircea Lucescu rămâne conectat la activitatea echipei naționale și urmărește fotbaliștii români din străinătate, dar cadrele medicale sunt sceptice că selecționerul va putea reveni la capacitate maximă într-un interval mai mic de două luni, astfel încât să poată conduce echipa României de pe bancă la meciul de la Istanbul.
În urmă cu o săptămână, Mircea Lucescu intenționa să plece în Belgia pentru investigații medicale amănunțite. Planul a fost abandonat după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat, decizia fiind aceea de a continua tratamentul în România.
Luni, selecționerul a fost internat din nou, de urgență, la Spitalul Universitar din Capitală, unde rămâne sub supraveghere strictă.
Mesajul FRF
"Având în vedere informațiile apărute în mass-media în ultimele zile, în special astăzi, Federația Română de Fotbal face următoarele precizări.
”Selecționerul echipei naționale a României, domnul Mircea Lucescu, se află internat în spital pentru supraveghere medicală, unde urmează un tratament antibiotic, ca urmare a unei infecții subcutanate, iar evoluția este favorabilă.
”Dorim să subliniem faptul că nu s-a pus niciodată problema transferului domnului Mircea Lucescu către o altă unitate medicală, din țară sau din străinătate.
”În acest context, selecționerul Mircea Lucescu transmite următorul mesaj: 'Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult. Este pur și simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observație'.
”Federația Română de Fotbal și Mircea Lucescu mulțumesc tuturor pentru interes și pentru mesajele de susținere și fac apel la respectarea dreptului la viață privată", a transmis FRF.
Plan de rezervă pentru barajul din martie?
În cazul în care problemele de sănătate vor persista, oficialii Federației Române de Fotbal nu exclud posibilitatea unui scenariu alternativ. România urmează să dispute semifinala barajului pentru calificare pe 26 martie, la Istanbul, împotriva Turciei, iar incertitudinea privind starea selecționerului ridică semne de întrebare majore.
O reevaluare medicală este așteptată la începutul săptămânii viitoare, însă, așa cum am precizat, medicii sunt rezervați în privința unei recuperări complete până la data meciului.
În acest context, s-ar discuta deja despre o variantă de rezervă, un selecționer care să preia echipa din mers, în eventualitatea în care Mircea Lucescu va fi nevoit să renunțe, un prim nume vehiculat fiind cel al lui Gheorghe Hagi.
