Oficial - Hugo Ekitike, out de la Cupa Mondială 2026
Ekitike, în vârstă de 23 de ani, s-a prăbuşit pe gazon în minutul 28 al meciului cu Paris Saint-Germain (scor 0-2), disputat pe stadionul Anfield, ținându-se cu mâna de partea din spate a gleznei drepte. El a fost scos de pe teren pe targă, cu ochii în lacrimi, după ce a fost incapabil să se ridice, în ciuda mai multor încercări.
"Hugo a suferit o accidentare gravă marți seară împotriva celor de la PSG. Gravitatea accidentării sale îl va împiedica, din păcate, să termine sezonul cu Liverpool şi să participe la Cupa Mondială", a precizat Deschamps într-un comunicat difuzat de Federația Franceză de Fotbal (FFF).
"Hugo este unul dintre cei doisprezece tineri jucători care au debutat la echipa națională în ultimele luni. S-a integrat perfect în lot, atât pe teren, cât şi în afara lui. Această accidentare este o lovitură uriaşă pentru el, desigur, dar şi pentru echipa Franței", a adăugat selecționerul.
Deşi nu a fost confirmată deocamdată natura exactă a accidentării, imaginile sugerează o ruptură completă sau parțială a tendonului lui Ahile, care trebuie confirmată însă de testele pe care atacantul urmează să le efectueze.
Fostul jucător al echipei Stade Reims, care a mai evoluat la PSG şi Eintracht Frankfurt, a atins un alt nivel la FC Liverpool, unde a strălucit de la sosirea sa de vara trecută (17 goluri şi 6 pase decisive în 45 de meciuri).
Hugo Ekitike are opt selecții la naționala Franței, ultima dintre ele pe 29 martie, în victoria împotriva Columbiei (3-1), cu ocazia mini-turneului pe care Les Bleus l-au efectuat în Statele Unite. Cu trei zile mai devreme, el marcase al doilea gol pentru Franța în partida cu Brazilia (scor 2-1).
