Eșecurile cu Australia (0-2) și Paraguay (0-1) au transformat rapid entuziasmul calificării într-o criză care ar putea produce una dintre primele schimbări importante de pe băncile tehnice după turneul final din Statele Unite.
Fatih Terim, numele aflat pe lista Federației Turce
Potrivit informațiilor publicate de jurnalistul Nicolo Schira, Federația Turcă de Fotbal analizează deja variante pentru perioada de după Cupa Mondială, iar principalul candidat ar fi Fatih Terim.
Fostul selecționer al Turciei, în vârstă de 72 de ani, este liber de contract din iunie 2025, după despărțirea de Al-Shabab. Considerat una dintre cele mai importante figuri din istoria fotbalului turc, Terim a mai condus echipa națională în patru mandate diferite.
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic. La turneu vor participa 48 de echipe naționale, iar meciurile se vor disputa pe 16 stadioane moderne.
Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Clasament grupe | Loturile celor 48 de echipe | Echipamentele oficiale
Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Posibile surprize la Cupa Mondială | Stadioane Cupa Mondială | Noile reguli de la Mondial | Protocol furtuni și fulgere
Presa din Italia anunță despărțirea de Montella
Jurnaliștii de la Sportsmediaset susțin că mandatul lui Vincenzo Montella este aproape de final, indiferent de rezultatul ultimului meci din grupă, cel împotriva Statelor Unite, programat pe 26 iunie.
Potrivit sursei citate, selecționerul italian ar urma să plece imediat după încheierea participării Turciei la turneul final, fie prin demisie, fie printr-o decizie a federației.
”Istanbulul visa la nopți de neuitat la Cupa Mondială, dar, în schimb, participarea Turciei la Cupa Mondială se încheie cu mari regrete, după doar două meciuri.
”Înfrângerile suferite în fața Australiei și a Paraguayului l-au costat scump pe Vincenzo Montella, iar soarta sa este acum pecetluită”, au scris cei de la Sportsmediaset.
De la calificarea istorică la o eliminare prematură
Montella a fost numit selecționer al Turciei în septembrie 2023 și a reușit să pună capăt unei așteptări de 24 de ani pentru participarea la Cupa Mondială.
În drumul spre turneul final, turcii au eliminat România în semifinala barajului și au trecut apoi de Kosovo în meciul decisiv pentru calificare. Parcursul din America a fost însă mult sub așteptări, iar cele două înfrângeri din grupă au alimentat speculațiile privind schimbarea selecționerului.
Până acum, singurul antrenor care și-a pierdut funcția în timpul competiției este Sabri Lamouchi, demis de la naționala Tunisiei.
