Quansah a fost eliminat în minutul 54 al meciului disputat duminică pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, în urma unei intrări dure asupra mexicanului Jesus Gallardo.
Deoarece a fost catalogat drept fault grav, fundaşul lui Bayer Leverkusen ar putea fi suspendat pentru două meciuri.
FA analizează opțiunile pe care le are, după ce atacantul vedetă al echipei Statelor Unite, Folarin Balogun, şi-a văzut anulat cartonaşul roşu primit în partida cu Bosnia-Herțegovina în urma intervenției preşedintelui american Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă a cerut FIFA să revizuiască suspendarea de un meci dictată împotriva lui Balogun, după ce acesta a fost eliminat pentru un fault asupra fundaşului boniac Tarik Muharemovic, în şaisprezecimile de finală.
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 se desfășoară în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic.
Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Tablou faze eliminatorii | Loturile celor 48 de echipe | Cei mai buni marcatori
Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Noi reguli la Mondial | Protocol furtuni și fulgere | Echipa grupelor
Balogun urma să rateze meciul echipei sale din optimile de finală împotriva Belgiei (scor 1-4), disputat marți, dar FIFA a luat decizia şocantă de a anula suspendarea americanului.
Acest lucru a dus la critici pe scară largă în lumea fotbalului, inclusiv din partea UEFA, Belgiei şi chiar a antrenorului Angliei, Thomas Tuchel.
Cupa Mondială nu permite apeluri pentru cartonaşele roşii, dar oficialii FIFA au invocat articolul 27 din regulamentul lor în cazul lui Balogun.
Articolul respectiv, care nu a mai fost folosit niciodată la Cupa Mondială, permite efectiv FIFA să ia orice decizie doreşte fără a fi nevoie să îndeplinească alte criterii.
Acest lucru ar putea declanşa o serie de apeluri, inclusiv din partea Franței, care contestă cartonaşul galben primit de Michael Olise în timpul victoriei Les Bleus în fața Paraguayului (scor 1-0).
