Altele

România este sigură matematic de barajul Mondial! Scenariul calificării directe

România este sigură matematic de barajul Mondial!
România este sigură matematic de barajul Mondial!ALEX NICODIM / NURPHOTO / NURPHOTO VIA AFP

Seria rezultatelor înregistrate joi seară în preliminariile pentru Campionatul Mondial a confirmat ceea ce părea deja inevitabil: România este calificată matematic la baraj prin intermediul Ligii Națiunilor. Deși „tricolorii” aveau, înaintea ultimei runde, șanse uriașe, estimate la 99%, de a prinde acest loc, calculele au devenit certe după duelurile disputate de rivalele europene.

Regulamentul prevede că cele mai bune patru echipe din Liga Națiunilor care nu termină pe primele două poziții în grupele de calificare primesc acces la baraj. România, câștigătoarea grupei din Liga C, se afla deja într-o poziție favorabilă pe acest traseu.

Victoria categorică a Franței în fața Ucrainei, 4-0, a clarificat definitiv situația. Odată calificată direct la Mondial, Franța nu va utiliza locul de baraj aferent Ligii Națiunilor, ceea ce deschide drumul pentru România.

În fața echipei lui Lucescu mai rămân doar trei selecționate potențiale beneficiare ale aceluiași sistem: Germania (Liga A), Țara Galilor și Cehia (ambele din Liga B). Cum nu există o a patra națională situată peste România în ierarhia Nations League și aflată în nevoie de baraj, participarea „tricolorilor” devine certă.

Dacă România nu reușește clasarea pe locul 2 în preliminarii, la tragerea la sorți a barajului va porni din urna a patra. Asta înseamnă un adversar de calibru în semifinala barajului. Conform clasamentelor actuale, România ar putea întâlni una dintre Italia, Turcia, Ucraina sau Polonia.

Scenariul calificării directe

Deși aproape toate calculele dau naționala noastră la barajul pentru Cupa Mondială, fie de pe locul doi, fie prin intermediul Ligii Națiunilor, mai există încă o mică speranță pentru calificarea directă.

Pentru ca acest scenariu să prindă contur, mai întâi e nevoie ca Austria să piardă în Cipru. În cazul unei remize, situația se complică din cauza golaverajului foarte bun al austriecilor.

Al doilea lucru care este vital, este victoria României în Bosnia, fără de care orice alte calcule devin inutile. În cazul unei victorii la un singur gol diferență, „tricolorii” ar egala Bosnia la puncte, dar golaverajul ar fi în continuare favorabil adversarilor, +7 față de +6. 

Partidele din ultimele două etape sunt Austria - Bosnia și România - San Marino. Pentru echipa lui Mircea Lucescu va fi esențială atunci o victorie la un scor cât mai mare, coroborată cu un succes al bosniacilor la Viena, ambele echipe acumulând 16 puncte și depășind cu un punct Austria.

În cazul unei victorii a Ciprului cu Austria, dar o remiză în duelul Austria - Bosnia, cel mai probabil câștig de cauză va avea echipa lui Ralf Rangnick, care are momentan un avans confortabil la golaveraj (+16). 

În cazul în care Austria remizează în Cipru și pierde acasă cu Bosnia, iar România câștigă ultimele două meciuri, vor fi trei echipe cu același număr de puncte (16), caz în care scorul final al duelului cu San Marino ar putea fi decisiv.

Dacă austriecii câștigă în Cipru, pentru România se închide orice discuție despre o posibilă calificare directă.

Clasament Grupa H
Clasament Grupa HFlashscore.ro