Urban a fost numit miercuri în locul lui Michal Probierz, care a demisionat în luna iunie în urma unei dispute legate de decizia sa de a-i retrage lui Lewandowski banderola de căpitan al echipei reprezentative.
”Voi face tot posibilul... ca Robert să se întoarcă”
Polonia se află pe locul trei în grupa sa din preliminariile Cupei Mondiale 2026, după Finlanda şi Olanda, iar atacantul Barcelonei este considerat vital pentru speranțele acestei naționale de a se califica la turneul de anul viitor.
”Voi face tot posibilul... ca Robert să se întoarcă, pentru că ştim în ce situație se află fotbalul polonez”, a declarat Urban, joi, presei.
Lewandowski, în vârstă de 36 de ani, este golgheterul all-time al naționalei Poloniei, cu 85 de goluri în 158 de meciuri.
”Începând de astăzi, nu ne putem permite să nu-l avem pe Robert în această echipă”, a adăugat noul selecționer.
Urban a recunoscut provocările cu care se confruntă Polonia, după înfrângerea cu 1-2 în fața Finlandei în iunie şi pe fondul incertitudinii legate de rolul lui Lewandowski.
”Mai presus de toate, vorbim despre acest moment dificil nu din cauza înfrângerii suferite în fața Finlandei. Avem mai multe probleme de rezolvat, inclusiv problema deciziei lui Robert Lewandowski de a nu mai juca pentru națională”, a spus Urban.
”Toate acestea trebuie rezolvate corespunzător pentru a crea o atmosferă bună pentru ca această echipă să funcționeze. Ne dorim o situație în care fiecare jucător să îşi dorească să vină la echipa națională şi să se simtă bine făcând parte din ea”, a continuat tehnicianul.
Următoarele meciuri ale Poloniei în preliminariile Cupei Mondiale vor fi împotriva Olandei, pe 4 septembrie, în deplasare, şi a Finlandei, trei zile mai târziu, pe teren propriu.