Austria conduce în prezent grupa, cu 15 puncte, urmată de Bosnia, care are 13 puncte. „Tricolorii” se află pe poziția a treia, cu 10 puncte, iar un rezultat favorabil în Bosnia este esențial pentru a păstra șanse reale la locul secund, poziție ce ar putea aduce un baraj accesibil.
Ralf Rangnick, selecționerul Austriei, a avut o reacție tăioasă când i s-a reamintit declarația lui Mircea Lucescu, care susținuse după duelul de la București (1-0 pentru România) că jocul austriecilor a devenit ”previzibil”.
”Mă interesează la fel de mult cât dacă s-ar răsturna un sac de orez la Beijing”, a răspuns scurt și ironic Rangnick.
Tehnicianul german a subliniat apoi ce contează pentru echipa sa în partida de la Limassol: ”Importantă este energia, forța cu care intrăm în meci. Trebuie să ne asigurăm că ne facem jocul în totalitate. Știm că putem câștiga dacă ne punem în valoare calitățile.”
Rangnick a remarcat și sprijinul pe care îl vor primi în deplasare: ”Vor fi aproximativ 1.700 de austrieci în tribune. Aproape ca un meci acasă, ceea ce arată cât de apreciată este echipa. E un compliment uriaș pentru noi.”
