Austria - Cipru 1-0
Austria a avut nevoie de o intervenție a VAR pentru a obține toate cele trei puncte în duelul cu Cipru. Gazdele au dominat posesia, dar nu au putut perfora poarta cipriotă până în minutul 54, când Sabitzer a transformat un penalty acordat după ce din camera VAR s-a semnalat un fault asupra lui Christian Baumgartner.
Cu aproximativ un sfert de oră înainte de final, partida a fost întreruptă pentru un motiv bizar. O bucată de teren s-a surpat și o groapă a apărut pe gazon în preajma unuia dintre cele două careuri. Duelul a fost reluat abia după câteva minute, după ce organizatorii au alergat pe teren cu câteva găleți de nisip pentru a umple groapa ce punea în pericol integritatea fizică a jucătorilor.
Nu s-a mai întâmplat apoi nimic notabil pe gazon, iar austriecii au ajuns la nouă puncte din tot atâtea posibile și au un avans de trei lungimi în fața naționalei României, chiar și cu un meci mai puțin disputat.
Pentru Austria urmează marți un duel în deplasare cu Bosnia&Herțegovina, în timp ce Cipru va primi vizita României, un meci care pe baza prestației ciprioților din această seară, se anunță a fi unul extrem de dificil.
San Marino - Bosnia&Herțegovina 0-6
Bosnia a avut parte de un debut de meci facil în compania celei mai slabe echipe a Grupei H. Naționala din San Marino a rămas în inferioritate numerică încă din minutul 16, când Golinucci a văzut direct cartonașul roșu, iar cinci minute mai târziu Tahirovic a reușit să deschidă scorul.
Chiar și în aceste condiții, bosniacii au trebuit să aștepte aproape 50 de minute pentru a-și sigila succesul, ”dubla” lui Dzeko din minutele 70 și 72 înlăturând orice dubii în privința unei posibile surprize.
Scorul a fost completat de Bazdar în minutul 81, Alajbegovic în minutul 85 și Mujakic în minutul 90.
Bosnia&Herțegovina este lideră în grupă, având 12 puncte din tot atâtea posibile, și urmează un meci cu Austria pe teren propriu, o victorie putând apropia naționala din Balcani de turneul final din America de Nord.

Irlanda - Ungaria 2-2
Ungaria a avut un avantaj de două goluri în deplasarea cu Irlanda, dar gazdele au revenit pe final și au restabilit egalitatea în 90+3.
Varga și Sallai au contribuit în minutele 2 și 15 la sebutul exploziv de partidă al maghiarilor, care și-au păstrat avansul până la pauză.
Evan Ferguson a redus din handicap în minutul 49, pentru ca Idah să arunce în aer tribunele din Dublin în momentul în care a reușit golul egalizator în minutele de prelungire.
Acesta a fost primul meci din preliminarii pentru ambele echipe, care pornesc astfel cu un handicap de două puncte față de Portugalia, care s-a impus cu 5-0 în Armenia.