Starea de după război
Turneul final din 1950 a fost al patrulea din istorie, deoarece în 1942 și 1946 nu s-a jucat din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. Lumea s-a schimbat după conflict, la fel și fotbalul. FIFA a vrut să readucă la viață "copilul său de aur", dar s-a lovit de o problemă: o mare parte din Europa era distrusă, iar țările aveau probleme mult mai urgente decât să concureze pentru organizarea următorului mondial.
Alegerea a căzut, în cele din urmă, pe Brazilia, care a pus însă o condiție: turneul să aibă loc în 1950 și nu cu un an mai devreme, cum se intenționase inițial. Apoi au apărut alte complicații, multe federații de fotbal din lume au refuzat participarea.
În Asia, Filipine, Indonezia și Myanmar (pe atunci Birmania) au spus nu. Astfel, calificarea a revenit automat Indiei, care însă a decis, în cele din urmă, să nu meargă nici ea în Brazilia. Decizia a fost luată cu doar zece zile înainte de startul turneului.
Mitul picioarelor goale
De ce? Pe de o parte, costurile de călătorie (chiar dacă FIFA a fost de acord să acopere cea mai mare parte), lipsa timpului pentru pregătire, problemele cu alcătuirea lotului și concentrarea pe Jocurile Olimpice de vară. Ani la rând s-a spus că adevărata problemă a fost faptul că FIFA nu permitea să se joace desculț. India era cunoscută până atunci pentru faptul că jucătorii săi nu purtau ghete. Sau, mai bine zis, nu toți. În meciul cu Franța de la JO 1948, doar doi fotbaliști indieni au avut ghete de fotbal.
Unele surse susțin și azi că federația de fotbal a interzis jocul fără încălțăminte după acea olimpiadă, dar nu a fost așa.
"Regulamentele FIFA privind echipamentul au fost introduse în 1953. Până atunci, nu s-a spus niciodată că este obligatoriu să porți ghete. Dacă vă uitați la Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952, majoritatea indienilor nu purtau ghete. Deci argumentul că FIFA nu a lăsat India să joace la Cupa Mondială nu are nicio bază," a declarat jurnalistul sportiv indian Jaydeep Basu pentru VICE Asia.
O greșeală cu urmări?
La acea vreme, Cupa Mondială nu ajunsese încă să fie cel mai mare eveniment sportiv de pe planetă. Jocurile Olimpice erau mai spectaculoase dintre cele două, iar guvernul indian a considerat firesc că participarea la această sărbătoare sportivă ar fi mai prestigioasă.
Istoricul Gautam Roy a spus despre absența Indiei: "Probabil a fost cea mai mare greșeală, cel mai nefericit lucru care i s-ar fi putut întâmpla fotbalului indian." Dar de unde a pornit mitul picioarelor goale? Poate din declarația căpitanului de atunci, Talimeren Ao, pentru presa britanică, când a spus că ei joacă fotbal, în timp ce britanicii joacă "bootball" (fotbal cu ghete).
Nici pariul pe Olimpiada din 1952 de la Helsinki nu a ieșit pentru India, unde s-a jucat în sistem eliminatoriu, iar în primul tur a pierdut clar, atât tactic cât și tehnic, în fața Iugoslaviei, considerată favorită. Rezultatul? Înfrângere cu 1-10.
Patru ani mai târziu, în Australia, a venit însă cel mai mare succes al fotbalului indian: locul patru. Însă Cupa Mondială a rămas pentru această țară un vis blestemat, care nu s-a împlinit nici în secolul XXI.
