Echipa antrenată de Mircea Lucescu a coborât trei locuri, ajungând pe poziția a 51-a, un rezultat îngrijorător care o apropie de cel mai slab punctaj din 1993 încoace, de când se ține acest top.
Naționala României s-a aflat pe locul 57, cel mai slab înregistrat vreodată de ”Tricolori”, de două ori, în februarie 2011 și septembrie 2012.
CITEȘTE ȘI: Zi decisivă pentru Mircea Lucescu! FRF hotărește soarta selecționerului după dezastrul cu Cipru
Față de România, adversara din meciul amical, Canada, a urcat un loc în clasament, ajungând pe poziția a 27-a.
Dintre rivalele din preliminariile pentru Cupa Mondială, Austria este cel mai bine clasată, pe locul 22, în timp ce Bosnia&Herțegovina a coborât pe 73.
Regula barajului pentru CM 2026
Locul în clasamentul mondial este foarte important prin prisma barajului pentru Cupa Mondială de anul viitor. Europa va trimite 16 echipe la turneul final din 2026. 12 vor fi câștigătoarele grupelor preliminare, iar alte 4 vor ajunge prin baraj. Acestea se vor alege dintre cele 12 echipe clasate pe locul 2 în grupe și cele 4 câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor care nu prind primele două poziții în preliminarii.
Cele 16 formații vor fi împărțite în două urne, în care capi de serie vor fi primele 8 locuri secunde, conform clasamentului FIFA din noiembrie 2025.
Celelalte 4 locuri secunde și cele 4 naționale venite din Liga Națiunilor vor fi în urna a doua și vor juca meciul din semifinala play-off-ului în deplasare.
Modificări la vârful clasamentului FIFA
În top 10 al clasamentului FIFA, s-au produs câteva schimbări importante. Spania a devenit noul lider, urmată de Franța, în timp ce Argentina a căzut pe locul 3. Portugalia a urcat pe 5, depășind Brazilia, iar Croația și Italia au intrat în top 10, împingând Germania pe 11.
Clasamentul FIFA Live - septembrie 2025
1. Spania (+1) - 1.875,37 puncte
2. Franța (+1) - 1.870,92
3. Argentina (-2) - 1.870,32
4. Anglia - 1.820,45
5. Portugalia (+1) - 1.779,55
6. Brazilia (-1) - 1.761,60
7. Olanda - 1.754,17
8. Belgia - 1.739,54
9. Croația (+1) - 1.714,20
10. Italia (+1) - 1.710,07