Istvan Kovacs, în elita mondială! UEFA l-a trecut pe lista preliminară pentru World Cup 2026

Istvan Kovacs
Istvan KovacsIPA, Independent Photo Agency Srl / Alamy / Profimedia

Istvan Kovacs (41 de ani) este tot mai aproape de o realizare istorică în cariera sa. Arbitrul din Carei are șanse reale de a face parte din lotul final de ”centrali” pentru Cupa Mondială din 2026, turneu ce va fi găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

Conform publicației The Ref, numele lui Kovacs a fost inclus oficial de UEFA pe lista lărgită a arbitrilor propuși pentru ediția de vara viitoare. Această nominalizare confirmă ascensiunea românului, care a devenit un nume de referință la nivel european.

Istvan Kovacs este singurul reprezentant al arbitrajului românesc care apare în acest lot extins de 16 nume.

Experiența acumulată în ultimii ani îi oferă un avantaj considerabil, având în vedere că acesta a condus deja finale importante în toate cele trei competiții europene intercluburi: Conference League, Europa League și Champions League.

Momentul adevărului

Decizia finală cu privire la lotul care va merge peste Ocean va fi luată în luna martie. Atunci va avea loc un seminar crucial la care vor participa șefii arbitrajului UEFA și cei 16 centrali aflați pe lista extinsă.

Pentru Kovacs, prezența la Cupa Mondială din 2026 ar reprezenta ocazia perfectă de a conduce, în sfârșit, un meci de la centru.

La ediția precedentă a turneului final, deși a făcut parte din corpul de arbitri europeni, românul nu a primit niciun joc la centru, fiind delegat ca rezervă în opt rânduri.

Dacă va trece de testul din martie, Istvan Kovacs va bifa o nouă bornă uriașă în palmaresul său, consolidându-și statutul printre cei mai buni arbitri ai lumii.

Lotul lărgit al arbitrilor europeni:

Eskas - Norvegia

Kovacs - România

Letexier - Franța

Makkelie - Olanda

Marciniak - Polonia

Mariani - Italia

Nyberg - Suedia

Oliver - Anglia

Peljto - Bosnia

Pinheiro - Portugalia

Sanchez Martinez - Spania

Scharer - Elveția

Taylor - Anglia

Turpin - Franța

Vincic - Slovenia

Zwayer - Germania