Ionel Gane explică înfrângerea din amicalul cu Slovacia: "Jucătorii au fost afectați"

Ionel Gane
Ionel GaneTASR/Profimedia

Antrenorul secund al echipei naționale de fotbal a României, Ionel Gane, a declarat, marți, după înfrângerea din amicalul cu Slovacia, scor 0-1, că jucătorii au suferit din punct de vedere mental în acest meci ca urmare a ratării calificării la Cupa Mondială şi a problemelor medicale cu care s-a confruntat ulterior selecționerul Mircea Lucescu.

"Rezultatul nu ne-a ajutat ca să îi putem face o mică bucurie lui nea Mircea. Din păcate, am intrat destul de timorați în meci. Din punct de vedere mental am suferit. Noi pe ambele începuturi de repriză am primit gol. S-a văzut că jucătorii au fost afectați de ceea ce s-a întâmplat cu nea Mircea. S-a văzut în implicarea lor. Nu au fost uşoare zilele acestea pentru ei... ratarea calificării şi evenimentul neplăcut cu nea Mircea au zdruncinat moralul băieților. Oricât am încercat noi, cei din staff, să le ridicăm moralul până la urmă nu a fost uşor", a spus Gane la postul Antena 1.

"În prima parte slovacii au controlat jocul, noi nu am avut decât o singură ocazie, cea a lui Dennis (Man). După pauză am început din nou slab, am luat gol în primul minut şi nu a fost uşor. Dar cu toate acestea cred că după aceea am reuşit să avem o dinamică mai bună, un control mai bun şi ne-am creat câteva situații de a marca, dar, din păcate, nu am reuşit", a explicat antrenorul secund.

Ionel Gane a menționat că oficialii FRF şi noul selecționer vor analiza şi vor decide ce se va întâmpla cu echipa națională în viitorul apropiat.

"Sincer nu ştim nimic, eu nu aş vrea să fac o analiză a ceea ce s-a întâmplat sau a ceea ce se va întâmpla. Conducerea federației şi noul selecționer vor avea timp să analizeze şi să decidă ce se va întâmpla cu echipa națională în viitorul apropiat", a precizat el.

Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Slovaciei cu scorul de 2-0 (1-0), marți seara, pe Narodny futbalovy stadion din Bratislava, într-un meci amical care a încheiat mandatul de selecționer al lui Mircea Lucescu, absent de pe bancă.

Selecționerul Mircea Lucescu a ratat acest meci după ce i s-a făcut rău la şedința tehnică de duminică şi a fost internat în spital. România a pierdut joi seara semifinala barajului pentru CM 2026, 0-1 cu Turcia, la Istanbul, în timp ce Slovacia a cedat pe teren propriu cu Kosovo (3-4), în semifinala altui baraj.

România va juca următorul meci pe 2 iunie, un meci amical cu Georgia, la Tbilisi, mai mult ca sigur cu alt selecționer.