"Eu sper ca România să meargă la Mondial, cred că toți sperăm asta, dar depinde doar de ei, de jucători, pentru că ştiți foarte bine, calificările la Mondial nu se compară cu calificările la Europene, sunt mult mai dificile, pentru că toate echipele vor să ajungă acolo. Dar mă bucur de parcursul echipei naționale, am avut un parcurs foarte bun şi sper să o facă şi la calificările pentru Mondial.
Nu ştiu ce să spun despre grupa de calificare, pentru că toți vor trage 100% să ajungă acolo. Nu mai putem să spunem că Austria sau altcineva e favorită. Toate echipele sunt optimiste, contează doar cine este cel mai motivat la ora jocului, doar acela va avea de câştigat", a spus Tamaş.
Fostul fundaş a afirmat totodată că marele regret al carierei sale este reprezentat de absența de la o ediție a Cupei Mondiale.
"Mereu sunt fericit când iau un premiu şi apreciez lumea care nu uită de foştii sportivi şi apreciază ceea ce au făcut. Ca fotbalist regret că nu am ajuns la un Campionat Mondial, trebuie să joci într-o cupă europeană, în Champions League, într-o competiție europeană, şi la un Campionat Mondial. Nu pot să spun că va mai veni timpul să mai joc, sper că alții să se împlinească mult mai mult ca mine.
Nu a fost greu după ce m-am lăsat, pentru că am reintrat în fotbal imediat, aveam cursurile de director sportiv, care m-au ținut în branşă şi ăsta a fost motivul pentru care nu am vrut să spun stop dintr-o dată şi să închei cariera de fotbalist şi să rămân aproape. Şi am rămas cât de cât aproape de fotbal", a mai spus Tamaş.
În vârstă de 41 de ani, Gabriel Tamaş, jucător care a evoluat la echipe precum Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Dinamo, Auxerre, West Bromwich sau Steaua, a fost recompensat la Gala Premiilor Asociației Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori cu premiul pentru întreaga activitate de fotbalist.
Naționala României a fost repartizată în Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Zurich.