Altele

FRF a anunțat când se pun în vânzare biletele la meciul cu Bosnia și Herțegovina

România începe drumul spre Cupa Mondială 2026
România începe drumul spre Cupa Mondială 2026 Cristian Stavri / Alamy / Profimedia

După un parcurs remarcabil la EURO 2024 și o campanie solidă în Liga Națiunilor, Echipa Națională a României se pregătește de o nouă provocare: preliminariile Cupei Mondiale 2026.

Primul meci va avea loc pe 21 martie, pe Arena Națională, unde tricolorii vor întâlni Bosnia și Herțegovina. Partida va avea loc cu spectatori, oferind suporterilor ocazia să fie alături de „Generația de Suflet” și să susțină „Zidul Galben” în această nouă campanie.

Fanii își pot procura biletele începând cu 21 februarie, online, de pe platformele bilete.frf.ro, bilete.ro sau din aplicația oficială Tricolorii, disponibilă pe iOS și Android, notează frf.ro.

Prețurile variază între:

40-50 RON pentru peluze

75-100 RON pentru tribune

1 RON pentru copiii sub 14 ani (valabil în tribune, cu excepția zonei VIP)

Fiecare comandă permite achiziția a maximum 4 bilete, iar în cazul biletelor pentru copii, se pot selecta până la 5 locuri.

Turneul final se va desfășura în Statele Unite, Mexic și Canada, iar sistemul de calificare a suferit modificări. Doar echipele clasate pe primul loc în cele 12 grupe vor obține direct biletele pentru competiție. Ocupantele locului secund, alături de cele mai bune patru câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, vor intra într-un sistem de baraj, unde vor disputa două meciuri eliminatorii (semifinală și finală) pentru a determina ultimele patru naționale europene calificate.

Programul complet al grupei noastre

Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino, ROMÂNIA– Bosnia și Herțegovina (21:45)

Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru, San Marino – ROMÂNIA

Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)

Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)

Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)

Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)

Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)

Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)

Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)

Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)