Exclusiv | Xavi Llorens, primul antrenor al lui Messi: "Pentru mine va rămâne mereu copilul de la Masia"

Cinci goluri în două meciuri, detronarea lui Miroslav Klose și un nou record în istoria Cupei Mondiale. Lionel Messi continuă să scrie pagini într-o poveste care părea că nu mai are loc pentru capitole noi.

Totuși, pentru a înțelege cu adevărat starul care astăzi conduce Argentina în căutarea unui nou triumf mondial, trebuie să ne întoarcem cu peste douăzeci și cinci de ani în urmă, când Leo era încă Lio și nu căpitanul selección albiceleste, nu avea niciun Balon de Aur și nici trofee în vitrină. Era doar un copil de 13 ani venit din Rosario cu un vis uriaș și un obstacol la fel de mare.

La Barcelona, micul Messi, cel care avea să fie supranumit "La Pulga", a ajuns în anul 2000, însoțit de familie.

Povestea lui a devenit legendară și datorită acelui contract improvizat, semnat pe un șervețel în restaurantul unde avea loc acea primă întâlnire (șervețel care, în 2024, a fost vândut la licitație pentru 890 de mii de euro). Nu era timp de pierdut. Se vedea deja că era special.

În spatele acelui gest simbolic, însă, era o decizie mult mai profundă: Barça nu îi oferea doar șansa de a juca fotbal, ci își asuma și responsabilitatea tratamentului medical de care avea nevoie pentru a-și finaliza dezvoltarea. Pentru a deveni fotbalistul la care visa, Messi trebuia să rămână acolo.

Primul antrenor

Alegerea, însă, nu a fost deloc ușoară. Adaptarea familiei la noua viață catalană a fost dificilă, atât de mult încât la un moment dat familia s-a întors în Argentina. Lio, însă, a decis să rămână. A rămas cu tatăl său, Jorge, o prezență esențială în creșterea sa. O alegere care avea să-i schimbe pentru totdeauna destinul și să marcheze istoria fotbalului.

La La Masia, cel care l-a întâmpinat pe acel băiat timid și departe de casă a fost Xavi Llorens, primul antrenor blaugrana al copilului care, devenit bărbat, avea să fie unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. Pentru unii, chiar cel mai bun.

“Primul lucru care m-a impresionat la Leo a fost concentrarea cu care juca și se antrena: la fiecare minge, în orice moment, era mereu extrem de concentrat și atent la tot”, povestește actualul selecționer al naționalei feminine a Cataloniei. O calitate care, privită acum, pare primul indiciu pentru ceea ce avea să devină.

Llorens, descoperitor de talente

Dar nici cei care l-au antrenat de aproape nu și-ar fi putut imagina o asemenea traiectorie: “Sincer, nu m-am gândit niciodată că va ajunge să facă tot ce a făcut. Opt Baloane de Aur, aproape o mie de goluri, toate acele trofee...”, recunoaște cu sinceritate Llorens, un om care se pricepe la talente, având în vedere că, din postura de antrenor al echipei feminine a Barçei, a readus-o pe Alexia Putellas acasă și a promovat-o pe Aitana Bonmatí la prima echipă.

Totuși, acel copil avea deja câteva trăsături care l-au însoțit toată cariera. În afara terenului era foarte diferit de jucătorul care avea să încânte lumea. Era retras, introvertit, cu un cerc foarte restrâns: “În afara terenului, era un băiat foarte timid și cu foarte puțini prieteni. Avea o legătură specială cu Diong Mendy, dar cercul său de prieteni era destul de mic”, își amintește Llorens.

Leo, Diong și tatăl Jorge

Diong Mendy era un alt tânăr talent venit de departe (Senegal), cu care Messi a legat o relație specială. Doi băieți străini care, în singurătatea unui mediu nou, au devenit unul pentru celălalt un punct de sprijin. În afara terenului, dar mai ales pe teren: Leo crea, Diong marca.

Povestea lor, însă, la un moment dat a luat drumuri diferite. Mendy, deși era golgheterul acelei echipe și partenerul lui Messi din atac, a avut parte de un destin mai greu: la 17 ani și-a pierdut tatăl și a fost nevoit să se dedice mai mult familiei, sacrificând o parte din drumul care l-ar fi putut duce mai sus.

Messi, în schimb, l-a avut mereu alături pe tatăl său, Jorge, o figură decisivă care i-a permis să se concentreze pe fotbal și să continue drumul început la Masia: "Sosirea la Barcelona nu a fost ușoară. Familia lui a avut dificultăți de adaptare la noua viață și au existat dubii dacă să rămână sau nu în oraș. La un moment dat, de fapt, au decis să se întoarcă la Rosario. Leo, însă, a vrut să rămână și a rămas cu tatăl său", confirmă Llorens.

Nonconformistul

Talentul, însă, nu ar fi fost suficient și, potrivit tehnicianului catalan, ceea ce a făcut diferența a fost faptul că nu s-a mulțumit niciodată cu puțin: “Una dintre calitățile sale fundamentale este aceea de a fi un nonconformist. Vrea să fie perfect în tot ceea ce face. Cere mereu 200% de la el însuși”.

O mentalitate care l-a însoțit până astăzi, transformând copilul-minune de la Masia în jucătorul care a cucerit opt Baloane de Aur, o Cupă Mondială și practic orice trofeu posibil și imposibil.

În fața unei cariere atât de irepetabile, chiar și primul său antrenor nu-și poate ascunde uimirea: “Așteptările erau mari, dar nu de a ajunge unde a ajuns el. Nici măcar în cele mai frumoase vise nu și-ar fi putut imagina așa ceva”.

Unicul, adevăratul moștenitor al lui Diego

Și da, pentru că Messi a ajuns atât de sus încât este singurul fotbalist care nu pălește în comparație cu Diego Armando Maradona. Doi argentinieni, două epoci diferite, două legende care au trecut pe la Barcelona.

“Sunt asemănători în foarte multe privințe - explică Llorens - . Maradona acoperea mai multe zone ale terenului și făcea totul perfect, deși juca într-un fotbal mult mai dur, cu mult mai multe intrări tari. Messi, în schimb, are o poziție mai clară, pornește adesea din dreapta pentru a intra spre centru. Dar ceea ce îi unește este ușurința cu care iau decizii bune în ultimii metri, capacitatea de a face diferența atunci când și unde se decide meciul”.

Astăzi, Leo continuă să uimească, continuă să marcheze și să facă o țară întreagă să viseze, Argentina și suporterii ei răspândiți în toate colțurile lumii. Totuși, pentru cei care l-au cunoscut înainte să devină Messi, există încă ceva din acel băiat ajuns la Barcelona acum mai bine de douăzeci și cinci de ani: "Eu încă îl văd ca pe un copil. În mintea mea nu a crescut niciodată și au trecut destui ani... Și totuși, și astăzi, când mă gândesc la el, prima imagine care îmi vine în minte este tot cea a unui copil".

Probabil, însă, Llorens are dreptate și, pentru a înțelege tot ce a urmat, nu trebuie să uităm niciodată acea timiditate, acea capacitate de a rămâne concentrat la fiecare minge și acea dorință de a se autodepăși zi de zi. Acolo se află explicația unei cariere irepetabile: "Trebuie să-i fim cu toții recunoscători".