Altele

Englezul Michael Oliver va arbitra meciul Bosnia-Herțegovina - România, din preliminariile CM 2026

Michael Oliver
Michael OliverUlrik Pedersen / NurPhoto / NurPhoto via AFP

Englezul Michael Oliver (40 ani) va arbitra meciul dintre naționalele de fotbal ale României şi Bosniei-Herțegovina, care va avea loc sâmbătă, de la ora 21:45, pe Stadionul Bilino Polje din Zenica, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.

Bosnia-Herțegovina - România va fi arbitrat de Michael Oliver

Arbitri asistenți au fost delegați Stuart Burt şi James Mainwaring, iar al patrulea oficial al fost desemnat Chris Kavanagh, de asemenea din Anglia.

Englezul Michael Salisbury va fi arbitru video, iar compatriotul său Peter Bankes a fost nominalizat ca arbitru asistent video.

Michael Oliver a condus pe 26 august 2021 meciul dintre CFR Cluj şi Steaua Roşie Belgrad 1-2, din returul play-off-ului Europa League.

CITEȘTE ȘI - Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul Slovacia - Irlanda de Nord, din preliminariile CM 2026

De asemenea, Oliver a arbitrat şi Supercupa Europei din 2022, Real Madrid - Eintracht Frankfurt 2-0.

România va juca sâmbătă 15 noiembrie (ora 21:45) contra Bosniei-Herțegovina, pe Stadionul Bilino Polje din Zenica, iar marți 18 noiembrie (ora 21:45) va înfrunta reprezentativa San Marino, pe Stadionul 'Ilie Oană' din Ploieşti.

Ediția din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Se califică direct câştigătoarele celor 12 grupe preliminare, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câştigătoare de grupe din Liga Națiunilor vor fi împărțite prin tragere la sorți şi vor disputa două jocuri de baraj (semifinală şi finală) pentru a se stabili ultimele 4 naționale europene calificate.

Austria ocupă primul loc în grupă, cu 15 puncte, urmată de Bosnia-Herțegovina, 13 puncte, România, 10 puncte, Cipru, 8 puncte, San Marino, 0 puncte.