Schimbarea băncii tehnice este iminentă, presa din Paris și celebrul jurnalist Fabrizio Romano anunțând că oficialii francezi vor oficializa numirea lui Zinedine Zidane în cursul săptămânii viitoare.
Această mutare nu vine ca o surpriză pentru fanii fotbalului. Încă dinaintea startului turneului final, în spațiul public s-a speculat intens faptul că fostul mijlocaș la închidere va părăsi postul de selecționer la finalul competiției, indiferent dacă ar fi reușit sau nu să cucerească din nou marele trofeu.
Lecția de fotbal predată de Spania și numirea lui Zinedine Zidane
Punctul final al mandatului lui Deschamps a fost accelerat de deznodământul primei semifinale de la Campionatul Mondial.
Selectionerul Spaniei, Luis de la Fuente, a reușit să îl depășească din punct de vedere tactic pe omologul său francez, ibericii impunându-se cu un sec 2-0 la capătul unei partide în care au oferit o veritabilă demonstrație de fotbal.
În aceste condiții, federalii de la Paris au decis să nu îi mai prelungească înțelegerea lui Didier Deschamps și să înceapă discuțiile pentru o nouă etapă.
Succesorul său va fi nimeni altul decât Zinedine Zidane, care va avea ca obiective clare câștigarea Campionatului European din 2028 și a Cupei Mondiale din 2030.
Henry confirmă
La scurt timp după înfrângerea în fața Spaniei, Thierry Henry a vorbit despre schimbarea de pe banca tehnică a naționalei și i-a transmis un mesaj atât lui Didier Deschamps, cât și viitorului selecționer.
"Știm cu toții cine vine în locul lui Deschamps. Îi mulțumim pentru tot, a fost senzațional pentru naționala noastră. Didier, îți mulțumim! Zizou, mult succes!", a spus Henry, după meci, la postul american Fox Sports.
Contractul lui Didier Deschamps, în vârstă de 57 de ani, expiră după turneul final, iar în locul său va veni Zinedine Zidane, care are 54 de ani.
Confirmarea a fost întărită și de jurnalistul Fabrizio Romano, care a anunțat pe pagina sa X instalarea lui Zidane la conducerea reprezentativei Franței.
Reacția lui Deschamps și ultimul meci cu ”tricolorii”
Chiar dacă informația privind plecarea sa a fost deja răspândită pe scară largă de presă, Didier Deschamps nu a confirmat încă în mod oficial despărțirea. Această discreție este una firească, având în vedere că aventura Franței la acest turneu final nu s-a încheiat definitiv.
Mbappé și colegii săi mai au de disputat un meci de orgoliu. Sâmbătă noapte, selecționata franceză va lupta în finala mică pentru medaliile de bronz, urmând să înfrunte echipa care va pierde în cel de-al doilea duel de foc al semifinalelor, disputat între Argentina și Anglia.
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 se desfășoară în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic.
Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Tablou faze eliminatorii | Loturile celor 48 de echipe | Cei mai buni marcatori
Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Noi reguli la Mondial | Protocol furtuni și fulgere | Echipa grupelor
Record absolut stabilit la turneul din America de Nord
Chiar dacă plecarea sa se produce în urma unei dezamăgiri, mandatul lui Didier Deschamps rămâne unul absolut impresionant în istoria fotbalului francez. Sub conducerea sa, selecționata „Les Bleus” a cucerit titlul mondial în anul 2018, a disputat alte două finale majore (una de Campionat Mondial și una de Campionat European) și a atins de alte două ori faza semifinalelor.
Mai mult decât atât, la acest turneu final găzduit în parteneriat de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, Deschamps a intrat definitiv în cartea de istorie a competiției, devenind selecționerul cu cele mai multe meciuri conduse de pe bancă la o Cupă Mondială, cu o bornă legendară de 26 de partide.
