Cine va conduce naționala Italiei după ratarea Mondialului și plecarea lui Gattuso

Silvio Baldini, selecționerul echipei de tineret, va conduce echipa Italiei în meciurile amicale din luna iunie
Silvio Baldini, selecționerul echipei de tineret, va conduce echipa Italiei în meciurile amicale din luna iunieMathias Bergeld / Bildbyran Photo Agency / Profimedia

Naționala Italiei, care a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026, va fi condusă de selecționerul echipei de tineret, Silvio Baldini (67 de ani), la meciurile amicale din luna iunie, cu Luxemburg şi Grecia, a anunțat, vineri (10 aprilie), Federația Italiană de Fotbal (FIGC), citată de AFP.

Silvio Baldini va conduce echipa Italiei în meciurile amicale din luna iunie

”La revenirea pe teren, în iunie, la Nazionale va fi condusă de Silvio Baldini”, a indicat FIGC, într-un scurt comunicat.

Baldini, aflat la comanda echipei Under-21 (Azzurrini) din iulie 2025, se va afla pe banca echipei naționale pe 2 iunie, la meciul cu Luxemburg, şi pe 7 iunie, la Heraklion, contra Greciei.

Gennaro Gattuso a demisionat după ratarea calificării la Cupa Mondială

Selecționerul Gennaro Gattuso a demisionat după ratarea calificării la Cupa Mondială, odată cu preşedintele federației, Gabriele Gravina, iar înlocuitorul lui Gattuso va fi stabilit de următorul conducător al FIGC, care va fi decis la alegerile din 22 iunie.

Potrivit presei italiene, Antonio Conte ar fi favorit la preluarea postului de selecționer, după ce actualul antrenor al lui Napoli a mai condus echipa națională între 2014 şi 2016.

Fost antrenor la Palermo, Parma sau Empoli, Baldini este recunoscut pentru metodele sale de antrenament mai puțin ortodoxe: în octombrie, toți jucătorii echipei Under-21 a Italiei s-au antrenat cu o banderolă pe un ochi, pentru a le fi îmbunătățită concentrarea.

Fotbal