Biletele pentru meciul cu Turcia din barajul pentru Cupa Mondială s-au vândut în 20 de secunde!

Actualizat
Besiktas Park
Besiktas Park yusuf cap / Alamy / Profimedia

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că biletele pentru partida Turcia – România, din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială, au fost puse în vânzare vineri, 6 februarie.

Update:

Astăzi, începând cu ora 12:00, pe site-ul frf.ro s-au pus în vânzare biletele, numai că acestea s-au epuizat instant, în 20 de secunde!

”La momentul punerii în vânzare 3700 de oameni se aflau pe site-ul bilete.frf.ro”, a transmis FRF.

2130 de bilete au fost alocate românilor pentru meciul decisiv împotriva Turciei, care se va juca de pe ”Beșiktaș Park”, iar acesta au fost vândute imediat. Un tichet costă 145 de lei .

Știrea inițială:

Pe 26 martie de la ora 19:00, ora României, tricolorii vor întâlni Turcia, la Istanbul, în semifinala play-off-ului pentru CM.

Biletele pentru acest joc rezervate suporterilor români vor fi disponibile online începând de vineri, de la prânz, pe site-ul bilete.frf.ro. 

Preţul unui tichet este de 145 RON, iar locurile sunt repartizate în Peluza Nord a legendarului stadion Beşiktaş Park.

Sunt disponibile 2130 de bilete pentru suporterii români. Pentru fiecare comandă se pot achiziţiona maximum 4 bilete. Acestea vor fi personalizate cu nume, prenume, CNP şi serie şi număr CI sau paşaport, număr de telefon şi adresă de email. 

Procedura de cumpărare

Începând de vineri, 6 februarie, ora prânzului, va fi posibilă înregistrarea comenzilor. După încheierea vânzării, se va trimite baza de date a cumpărătorilor către Federaţia de Fotbal din Turcia, în vederea personalizării biletelor.

În aproximativ 5 zile, Federaţia de Fotbal din Turcia va trimite către FRF biletele personalizate.

Apoi, de vineri, 13 martie, FRF, prin operatorul de bilete, Bilete.ro, va livra online cumpărătorilor tichetele comandate.

Misiune dificilă

Pentru a se califica la Campionatul Mondial, România trebuie să treacă de Turcia, în deplasare, pe 26 martie, şi de câştigătoarea duelului SlovaciaKosovo, tot în deplasare, pe 31 martie.

Dacă vor obţine biletele la turneul final, tricolorii vor întâlni la turneul final, în faza grupelor, SUA, Paraguay şi Australia.