Salt la conținutul principal

”Ne ține în viață!” Revenire de senzație pentru Lukic, atacantul de Mondial care a înscris pentru U Cluj cu Brann

Jovo Lukic a evoluat pentru Bosnia la Cupa Mondială din 2026
Jovo Lukic a evoluat pentru Bosnia la Cupa Mondială din 2026Grzegorz Wajda / Zuma Press / Profimedia

Atacantul Jovo Lukic a declarat joi seară (23 iulie), după egalul obținut de Universitatea Cluj cu Brann Bergen, scor 2-2, în prima manșă a turului al doilea preliminar din Conference League, că acest rezultat menține formația pregătită de Cristiano Bergodi în cursa pentru calificare.

”A fost un meci foarte dificil, ne-au presat foarte tare. Au avut o posesie bună, dar în final am reuşit să revenim deşi toată lumea credea că meciul este terminat. Ne ține în viață acest rezultat”, a spus Lukic, autorul primului gol al formației clujene, la Digi Sport.

Lukic: ”Trebuie să dăm 100%”

Fotbalistul bosniac a precizat că, în partida retur, toți jucătorii Universității Cluj trebuie să fie concentrați la maximum.

”La retur ne aşteptăm la un meci asemănător, nu va fi deloc uşor. Trebuie să fim mai puternici decât în acest meci, trebuie să dăm 100% şi să câştigăm fiecare duel.

Eu nu sunt în forma maximă, cred că mai am nevoie de vreo două săptămâni să-mi revin complet. Dar nu vorbim doar despre mine aici, vorbim despre toată echipa. Nu avem nicio şansă dacă nu vom juca toată echipa la fel”, a mai spus atacantul.

Citește și: Universitatea Cluj revine spectaculos de la 0-2 și rămâne în cărțile calificării

U Cluj a revenit de la 0-2

Universitatea Cluj a remizat cu formația norvegiană Brann Bergen, scor 2-2, joi seară, pe Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, în prima manșă a turului al doilea preliminar din Conference League.

”U” a fost condusă cu 2-0 după golurile înscrise de Niklas Castro (40) și Felix Horn Myhre (53), însă a revenit spectaculos pe final. Jovo Lukic (85) și Pedro Pinho (87) au restabilit egalitatea, iar clujenii au trecut apoi pe lângă golul victoriei, Marius Ștefănescu nimerind bara transversală cu un lob pe final.

Manșa secundă se va disputa pe 30 iulie, la Bergen. Câștigătoarea acestei duble o va întâlni în turul al treilea preliminar, cel mai probabil, pe Apollon Limassol, care s-a impus cu 4-0 în deplasarea cu Dila Gori.

Urmărește Brann Bergen - U Cluj pe Flashscore!

Fotbal