O surpriză de proporții s-a produs în play-off-ul Conference League, unde Universitatea Craiova a învins-o pe Istanbul Başakşehir cu 2-1, în manșa tur.
Golurile lui Alexandru Cicâldău și Carlos Mora i-au adus o victorie importantă echipei lui Mirel Rădoi, care a avut un discurs pragmatic la finalul meciului, avertizând că nimic nu e decis.
Un plan de joc perfect executat
Deși Başakşehir a avut o posesie covârșitoare de 70%, antrenorul român a explicat că totul a fost parte dintr-un plan bine pus la punct. "A fost o partidă foarte dificilă, era și normal pentru că am întâlnit un adversar foarte bun," a declarat Rădoi.
"Le-am cedat posesia, dar doar în zonele alese de noi. În același timp știam slăbiciunile lor din departamentul defensiv, așa că le-am pus probleme și ne-a ieșit."
Tehnicianul spune că victoria a fost una meritată, având în vedere strategia abordată. "Chiar dacă Başakşehir a avut o posesie mare, nu și-a creat prea multe situații de a marca. Au dus mingea în zonele unde voiam noi și acolo ne-a fost ușor," a adăugat el.
"Nu suntem favoriți!"
În ciuda avantajului, Rădoi a refuzat să considere echipa sa favorită la calificare. El a insistat că meciul retur, de pe Stadionul "Ion Oblemenco", va fi mult mai dificil.
"Oricât aș încerca să mă bucur azi, aș fi un amator dacă aș face-o. Pentru că în seara asta am câștigat doar o primă repriză," a spus antrenorul.
"Sunt sigur că la retur nu va mai fi diferența de posesie de 70-30 pentru ei. Jucăm acasă și trebuie să ne luăm măsuri în apărare foarte bune."
Returul, programat pentru 28 august, de la ora 20:30, reprezintă o șansă istorică pentru Universitatea Craiova de a se califica în grupele unei competiții europene.