"Chiar sunt fericit, e o seară magică pentru club, pentru suporterii Universității Craiova. Nu vreau să par lipsit de modestie, dar nu cred că e o mare performanță pentru mine, ci pentru tot ceea ce înseamnă Oltenia. Să sperăm că de acum încolo nu ne vom mulțumi cu această calificare. Să bați de două ori o echipă de valoarea asta nu e la îndemâna oricui. Dacă cineva îmi spunea că înaintea pauzei provocate de meciurile naționalei noi vom fi calificați cu două victorii cu Başakşehir şi vom fi pe prima poziție în campionat probabil îi spuneam că e nebun. Acum mă gândesc că o parte din jucători şi din staff chiar sunt nebuni", a afirmat tehnicianul la postul Digisport.
CITEȘTE ȘI - Toate echipele calificate în Europa League! În ce urnă a fost repartizată FCSB
Rădoi le-a cerut scuze jucătorilor
Rădoi le-a cerut scuze jucătorilor pentru că i-a subestimat în pregătirea acestei partide.
"Am reuşit cumva să câştigăm şi în seara asta. Le-am spus-o jucătorilor, acum vreau să o spun şi public: din dorința de a-i păstra concentrați cred că am făcut o mare greşeală. De aceea le-am cerut scuze jucătorilor. Şi anume cred că e posibil să îi fi subestimat pe jucătorii noştri. Pentru că după ceea ce am văzut în teren în seara asta, după ce am câştigat în deplasare, cred că trebuia să pun mai mult accent pe echipa noastră decât pe adversar. Nu a fost intenția mea, în timpul partidei mi-am dat seama, pentru că eu n-am avut nicio emoție nici la 1-0 pentru Başakşehir. Şi totul se duce spre credință, pentru că orice am face, vrem nu vrem, Cel de Sus a fost cu noi", a spus el.
"Pe Baiaram sper să-l vindem după meciul din seara asta. A fost dorința lui să joace. Eu le spun mereu jucătorilor cu probleme medicale că ei trebuie să decidă dacă vor să joace sau nu. Pentru că nu vreau ca mai târziu să sufere în cariera lor din cauza unui meci", a adăugat antrenorul.
Mirel Rădoi susține că gruparea olteană pregăteşte alte 2-3 transferuri după calificarea în faza principală a Conference League: "Cu siguranță vor mai veni jucători, mai avem nevoie de un fundaş central, un număr 6, poate şi un atacant".
Universitatea Craiova s-a calificat în premieră în faza principală a competiției de fotbal Conference League, după ce a învins echipa turcă Istanbul Başakşehir cu scorul de 3-1 (2-1), joi seara, pe Stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, în manşa secundă a play-off-ului.
Universitatea, care a câştigat şi la Istanbul, cu 2-1, s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (9), Ştefan Baiaram (27), Steven Nsimba (81), după ce oaspeți deschiseseră scorul prin Davie Selke (7).
Tragerea la sorți a meciurilor din faza principală a competiției va avea loc vineri, la Monaco, la ora 14:00.