Altele

Adversara din Conference League a Univ. Craiova, gata să-și vândă starul

Anthony Martial
Anthony MartialČTK / imago sportfotodienst / Stefanos Kyriazis/IPA Sport / ip
Anthony Martial traversează unul dintre cele mai dificile momente ale carierei sale. Transferat cu mare fast la AEK Atena în septembrie 2024, atacantul francez părea pregătit să-și relanseze cariera după despărțirea de Manchester United.

Sosirea sa pe aeroportul din capitala Greciei, întâmpinat de mii de fani, lăsa impresia unui nou început promițător.

Totuși, realitatea s-a dovedit cruntă. Deși a avut o scurtă perioadă de formă bună, cu patru goluri consecutive la finalul anului trecut, Martial a recăzut rapid în problemele care l-au urmărit și în trecut: accidentări repetate, evoluții șterse și chiar un cartonaș roșu într-un derby cu Olympiacos. Răbdarea conducerii de la AEK s-a epuizat, iar francezul a devenit un nedorit al vestiarului.

Statistica nu îl ajută: doar 9 goluri și 2 pase decisive în 24 de apariții, iar în actualul sezon nu a bifat decât 33 de minute pe teren, în preliminariile Conference League. Mai mult, AEK nici măcar nu l-a înscris pe listele europene.

Statistici Anthony Martial
Statistici Anthony MartialFlashscore

Anthony Martial, tot mai aproape de un transfer

Pentru a scăpa de salariul său uriaș, clubul l-a propus recent mai multor echipe din Mexic. Conform presei spaniole, Pumas UNAM a intrat în discuții, însă negocierile sunt complicate: mexicanii nu pot susține salariul de top pe care Martial îl primește la Atena, iar fotbalistul nu pare dispus să accepte o reducere consistentă.

Așadar, aceasta este o veste bună pentru Universitatea Craiova! Oltenilor li s-ar putea ușura munca atunci când întâlnesc grecii pe 18 decembrie 2025.