Pare foarte mulțumit, doar că genunchiul îi mai dă bătăi de cap. Într-un amplu interviu acordat publicației Livesport, vorbește, cu calmul care îl caracterizează, despre situația fotbalului ceh și formarea tinerelor talente, un subiect despre care are multe de spus din postura de mentor al reprezentativei Cehiei U20. De asemenea, analizează direcția în care se îndreaptă clubul său de suflet, Sigma Olomouc, pentru care a contribuit la alegerea unui nou proprietar. Fostul fotbalist rememorează atât perioada petrecută la Paris, cât și drumul parcurs în viață.
Naționala de tineret a Cehiei a învins recent Elveția cu 5-2 în cadrul unui turneu în Portugalia, a pierdut cu 0-2 în fața Poloniei și cu 0-5 în fața Portugaliei. Ce v-au arătat aceste meciuri?
„Că suntem competitivi. Dacă echipa joacă la sută la sută din potențial, este concentrată și face ceea ce îi cere antrenorul Jílek, putem înfrunta adversari mai buni din Europa. Cu elvețienii am făcut un meci mai slab decât împotriva Poloniei, dar am pierdut. Calitatea Portugaliei a fost evidentă, băieții nu au pus în teren tot ce aveau. Unii dintre jucătorii noștri joacă deja în campionat, dar portughezii erau la un alt nivel. Aceasta este mai degrabă o întrebare pentru antrenorii de la cluburi. Noi, la națională, putem finisa, motiva și scoate ce e mai bun din ei, dar munca principală revine băieților și cluburilor.”
Sunteți alături de această generație încă de la categoria sub 16 ani. Faceți parte din staff-ul tehnic?
„Nu aș vrea să mă definesc drept asistent, deși băieții așa mi se adresează. De la prima reunire au prins curajul să-mi spună Rozi și asta îmi convine în timpul antrenamentelor, dar în rest îmi vorbesc politicos. Respectul exagerat a dispărut. Mă consideră parte din echipă. Le ofer sprijin. Vreau să preia de la mine calmul, perspectiva și experiența. Stăm de vorbă pe mesele de masaj, mă întreabă cum este în străinătate. Unde a fost cel mai bine, unde a fost cel mai rău. Fotbalul este mai dificil decât era înainte. Mai dur, mai solicitant din punct de vedere fizic. Dar, în schimb, au mijloace de îmbunătățire pe care noi nu le aveam. La antrenamente urmăresc în principal faza defensivă, iar în timpul meciului stau în tribună cu analistul. La pauză transmitem informațiile pe bancă.”
Mai știu băieții, cărora le-ați putea fi tată, cine este David Rozehnal?
„Știu, dar nu atât de bine. Se uită mai degrabă la liderii actuali ai echipei naționale.”
Nu v-au năpădit în Portugalia amintirile legate de bronzul de la Euro 2004?
„Deși am jucat pe un alt stadion, bineînțeles că da. Amintirile sunt frumoase. A fost primul meu turneu major. Înainte de acesta, în ziare se analiza ce șanse am să ajung acolo. Nu erau prea mari.”
Și, în cele din urmă, ați jucat și în meciul legendar cu Țările de Jos.
„În mod surprinzător, am intrat pe teren și am avut chiar și o ocazie. Deși nu am fost în primul unsprezece, am făcut parte dintr-o echipă fantastică și am învățat de la cei mai buni. O experiență neprețuită.”
Semifinala cu Grecia va rămâne o rană deschisă?
„Încă doare. Ar fi trebuit să fie cel puțin finala. Jucam un fotbal frumos cu antrenorul Brückner, constructiv și bazat pe presing. Dacă am fi gestionat acel singur meci, probabil am fi ajuns la aur.”
Aceea a fost o generație excepțională a fotbalului ceh: Čech, Ujfaluši, Jankulovski, Poborský, Rosický, Šmicer, Baroš, Koller... fiecare nume, o personalitate. Vor mai crește jucători de top?
„Cu toată sinceritatea, suntem în continuare în urmă, dar văd potențial. Unii au ieșit în evidență la categoria sub 16 ani, dar acum nu mai sunt la națională, este o evoluție naturală. Dacă lucrurile sunt abordate corect, vom urma calea europeană și nu vom face totul doar după cum credem noi că e bine, pentru că nu o facem cel mai bine. De fapt, nu o facem cel mai bine. În lume există antrenori mai buni. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar ar trebui să învățăm de la ei.”
Ar trebui să existe o metodologie unitară?
„Da, dar ne lovim de mentalitățile din cluburi: Ce o să ne învețe ceilalți pe noi? Doar facem totul cel mai bine.”
Cehia învață acum de la spaniolul Santi Denia, care antrenează echipa națională. Ar trebui ca și naționalele de juniori să joace același stil sau măcar unul similar cu cel al primei reprezentative, ca să nu joace altfel selecționata de tineret și altfel cea de sub 20 de ani?
„La Sigma am stabilit că vrem să continuăm să creștem jucători care au șansa de a ajunge la prima echipă. Concepția trebuie să înceapă încă de la nivelul de juniori. La Barcelona, jucătorilor li se insuflă de la o vârstă fragedă un cod despre cum trebuie să joace și cum să se comporte. Ar trebui să învețe stiluri diferite, dar dacă prima echipă a Sigmei sau naționala vrea să joace un fotbal tehnic, constructiv, pur și simplu un fotbal mondial, este necesar să se facă acest lucru încă de la juniori. Un antrenor de la o categorie nu poate juca un fotbal simplu, cu mingi lungi pe atacanți și lupta pentru recuperarea mingilor, iar la alta, fotbal spaniol. În cluburi este și mai mare harababură.”
În ce sens?
„Îi întreb pe băieți: De ce nu joci constructiv, de ce dai mingea în aut? Răspunsul: La club nu ni se cere asta. Ca jucător, aș percepe mai bine dacă aș merge de la început pe o cale a gândirii constructive. Este fotbal, un joc frumos, nu ar trebui să fie doar o bătaie de joc. Dar în campionat este greu. Este suficient să te uiți la unele dintre echipele noastre de top când au nevoie de puncte. Joacă simplu, nu e un fotbal frumos, dar obțin rezultatele de care au nevoie. Nu vreau să critic. Dacă aș avea propriul meu club, aș face lucrurile diferit. Chiar dacă ar însemna să mă lupt la retrogradare cinci ani, dar apoi aș câștiga ca PSG.”
Nu este concepția tehnică a lui Denia o acuzație la adresa predecesorilor săi de la echipa națională, Miroslav Koubek și Ivan Hašek?
„Ați văzut echipa noastră din Kožušany, în liga a șasea. Poți juca așa chiar și cu jucători care n-au ajuns niciodată în fotbalul profesionist. De asemenea, reușim să jucăm un fotbal frumos. Încercăm să ne lăudăm pentru construcție, chiar dacă se mai ratează vreo pasă. Cu unsprezece „ciolani” nu poți juca un fotbal constructiv, dar presupun că aceia nu sunt la națională. De asemenea, acum la turneul din Portugalia, m-am confruntat cu faptul că băieții reușesc acest lucru la antrenament, dar apoi nu îl pun în valoare în meci. Trebuie căutat motivul. Dacă cineva greșește, trebuie să știe că are susținerea antrenorului. Aceasta este problema noastră, a cehilor. Deși avem avantaje, ne temem de „ce-ar fi dacă”. Dar nu aș spune că este o acuzație la adresa acelor antrenori. Totul ține de rezultate, toți vrem la Campionatul Mondial.”
Așa este, dar când Cehia ajunge acolo, ar trebui să schimbe abordarea și să se prezinte onorabil.
„Sunt de acord. Nu ne vom minți singuri, calificarea prin baraj a fost o întâmplare, în ambele meciuri am fost mai slabi. Dar a fost euforie și am avut trei luni pentru pregătire. La prima reunire aș fi spus: Băieți, așa nu! Faptul că am ajuns acolo e super, dar vrem să părem în lume că știm să jucăm fotbal. Sunt sigur că știm. Avem trei portari fantastici care se descurcă bine cu piciorul, ceea ce este baza. Avem fundași care, în sfârșit, nu mai degajează la întâmplare din propriul careu, ci joacă pase filtrante către mijlocași, care se demarchează. Acum, după mult timp, am văzut la națională jucători care își doresc mereu mingea. Imaginea echipei noastre, sentimentul, a fost mai bun, chiar dacă tot am fost dominați.”
Dar a existat cel puțin dorința de a juca fotbal.
„Sunt deja în postura de suporter, sunt pretențios și vreau să văd fotbal frumos. Dacă pierdem 0-3, dar am jucat corect, voi fi mai mulțumit. Este realitatea, încă nu suntem la acel nivel. Măcar de ne-am apropia de spanioli la 80 la sută, atunci vom juca un fotbal grozav.”
Deci înțelegeți atmosfera pozitivă din jurul echipei naționale după patru înfrângeri consecutive, ceea ce pentru generația dumneavoastră ar fi fost de neconceput?
„Așa este, să o luăm ca pe un proces. Să nu vrem demiterea antrenorului după patru înfrângeri, ar fi o prostie. Așa cum jucătorii au nevoie să simtă încrederea antrenorului, așa și antrenorul are nevoie să simtă încrederea conducerii: Acum ai cel puțin doi ani până la Euro. Nu presupun că cineva a crezut că îi vom bate pe spanioli. Dar progresul a fost vizibil. Să avem răbdare. Important este să nu ne abatem de la drum.”
De aceea se află la echipa națională și directorul general Pavel Nedvěd. Cum vi se pare fostul dumneavoastră coleg în acest rol?
„Mă bucur că sunt oameni ca el acolo. Dar nu pot evalua ce fel de manager este, nu sunt acolo. A câștigat Balonul de Aur, are un nume, poate deschide uși antrenorilor pentru stagii sau la organizarea meciurilor. Este o personalitate aproape de echipă. Are ochi pentru asta.”
Fotbalului ceh îi lipsesc în special jucătorii de bandă, ceea ce a arătat și ultima convocare, sunteți de acord?
„Cerințele pentru fundașii laterali sunt mult mai mari decât pe vremea noastră. Văd extrem de puțini chiar și la categoriile de juniori care să îndeplinească aceste condiții. Ori sunt fundași buni, dar slabi pe faza ofensivă. Știu să alerge perfect, dar tehnica este mai slabă. Să găsești un fundaș lateral dreapta și unul stânga care să știe să le facă pe toate va fi o provocare.”
Acest lucru are legătură și cu câți jucători cehi joacă în campionat, nu doar pe aceste poziții. Nu se mai discută despre numărul de jucători crescuți la club, ci despre numărul de cehi, așa cum mi-a spus antrenorul Tomáš Janotka.
„În ultima vreme, multe cluburi din Cehia au fost preluate de miliardari. Își permit să aducă jucători mai buni din străinătate. Din acest punct de vedere, este contraproductiv. E super că aduci un jucător gata format pentru titularizare, dar acesta ocupă locul unui jucător crescut în academie. Încă mai cred că Sigma va dori să crească jucători.”
Dar trebuie să fie mai buni.
„Exact. Jucătorii crescuți la club o vor avea mai greu, dar pe cei puternici și cu o mentalitate corectă, acest lucru îi poate motiva să ajungă la prima echipă în ciuda străinilor.”
Ce și-ar spune David Rozehnal la 19 ani, când ajunge la prima echipă a Sigmei și îi vede pe fundașii de top Lurvinka și Sylla?
„Trebuie să fiu mai bun decât ei! Luați în calcul că eu am așteptat șansa în spatele lui Ujfaluši, Kovář, Machala, Kotůlek. Era exact la fel. Numai oameni de națională, iar eu eram un puști. Trebuie să fii pregătit, răbdător. Problema Sigmei și pentru tinerii lor jucători este și aceea că nu au o a doua echipă în liga a doua, care, în combinație cu antrenamentele cu prima echipă, reprezintă o cale bună pentru creștere. Chiar și la națională am așteptat până când antrenorul mi-a acordat șansa.”
Olomouc a crescut mulți jucători de națională, sunteți un bun exemplu. Îi lipsește acum un centru modern de antrenament?
„Va mai dura câțiva ani. Chiar și acum băieții au parte de servicii bune. Nu pot găsi scuze că nu au la dispoziție fizioterapeut și alt sprijin. Sigma este capabilă să crească jucători de națională. Totul ține de muncă. Dar acel băiat trebuie să simtă și că are măcar o mică șansă să reușească la prima echipă. Altfel, entuziasmul lui se va răci.”
Olomouc și-a îmbunătățit infrastructura pentru juniori la Řepčín și caută un teren pentru un centru de antrenament. Sponsorul principal al Sigmei, Pavel Hubáček, are o parcelă în zona Stadionului Andrův, unde se află un teren cu iarbă artificială care își trăiește ultimele clipe. Nu ar trebui ca și acest spațiu să fie folosit pentru nevoile clubului și nu pentru dezvoltări imobiliare?
„Locuiesc puțin mai încolo și aș saluta ideea dacă ar fi acolo un teren artificial nou, de care Sigma duce lipsă. Dar, în rest, este prea mic acolo. Dacă Olomouc vrea să progreseze la nivel european, trebuie să construiască un centru modern de antrenament, ceea ce înseamnă aproximativ cincisprezece terenuri.”
În calitate de vicepreședinte al asociației Sigma, ați fost unul dintre cei care au ales noul proprietar. Sunteți mulțumit de direcția fotbalului din Olomouc după un an și jumătate?
„Sunt mulțumit și bucuros că am jucat pentru această echipă. Potențialul de creștere este mare, întotdeauna există loc de mai bine.”
Joacă un rol și lipsa de experiență a oamenilor de afaceri cu mediul fotbalistic?
„Poate mai degrabă nerăbdarea. Au vrut rezultate foarte repede, dar asta e probabil natural când ai un proprietar puternic care vine din afaceri. Am spus: În primul rând fiți răbdători, nu se va întâmpla de pe o zi pe alta, chiar dacă aveți mari posibilități financiare. Ar fi fost super să jucăm imediat în Europa și în campionat pe locurile de cupă, dar nu așa funcționează. Ne-am calificat în Conference League, am jucat bine. Apoi nu am ajuns în primele șase din ligă și am căzut în nas. Poate e bine așa. Oamenii din conducere vor să facă clubul să progreseze. Deja l-au făcut. Odată am spus că Sigma este un club bun, dar nu merge la sută la sută. Asta era sub conducerea anterioară și într-un interviu cu dumneavoastră, nu?”
Da.
„Managerul sportiv de atunci, Ladislav Minář, mi-a reproșat asta chiar a doua zi. Niciodată nu va fi perfect, dar trebuie să ne apropiem de perfecțiune. Și la Sigma știu asta. Nu este vorba doar despre cum conduci clubul, ci și despre infrastructură și poate tocmai despre acel centru de antrenament. A fost important să atragem o mulțime de oameni care trebuie să se acomodeze. Văd asta ca pe un proces de trei până la cinci ani. Băieții arată publicului că merg în direcția corectă.”
Și pe teren? Odată cu sosirea asistenților străini, Sigma este și mai constructivă.
„Îmi amintește de națională. Vedeți acolo calitate cu mingea, lipsește doar o și mai bună sincronizare. Este o bază bună. Avem jucători de calitate. Cred că antrenorii le vor impune un stil care să li se potrivească, să fie plăcut ochiului și cu rezultate frumoase, ca să ne împingă spre cupele europene. Prioritatea pentru mine este să jucăm un fotbal frumos, pentru că odată cu el vin și rezultatele sută la sută.”
L-ați prins pe Pavel Hapal încă de pe vremea când vă era coleg de echipă. Ce spuneți despre faptul că, din poziția de manager general sportiv, antrenează și Sigma?
„Când antrenorul principal se eliberează de dorința de a face totul, ceea ce nu mai e nici la modă, și are asistenți de calitate, atunci e un concept interesant. Avem asta și la naționala sub 20 de ani, unde antrenorul Jílek are ultimul cuvânt, dar îi lasă pe asistenți să lucreze mult, ceea ce e super pentru ei. Iar antrenorului îi oferă o perspectivă, nu trebuie să fie stresat dacă antrenamentul este pregătit. Dacă asta îl împlinește pe Pavel, e doar un lucru bun. Mă bucur că acest om este la Sigma. Este o emblemă, un fost jucător. Ar fi trebuit să fie acolo mai devreme. Prin viziunea și experiența sa are ce oferi Sigmei.”
Ce fel de coleg a fost?
„Grozav. El și Pavel Nedvěd au fost cei mai mari căpitani și lideri pe care i-am cunoscut.”
Și ați cunoscut destui.
„Pedro Pauleta sau Olda Machala. Cum reușea să iasă cu mingea la picior din poziția de fundaș central! Am învățat asta de la el. Pavel Hapal a fost sever ca jucător și, în același timp, a știut să-și susțină colegii. Un lider adevărat, care nu umilește pe nimeni. Exact cum la națională îl urmam pe Pavel Nedvěd, așa îl urmam pe Pavel Hapal la Sigma. Din acești doi emana o aură deosebită.”
La transferul în străinătate v-a ajutat cel mai mult Campionatul European de tineret câștigat, unde ați marcat un gol Italiei. Ați avut mai multe opțiuni decât Brugge?
„A mai existat o tatonare cu Sparta, dar înainte să am familie, eram genul care nu prea băga în seamă contractele, banii.”
Pur și simplu jucați fotbal.
„Exact. În jurul meu, colegii discutau despre noi contracte, iar mie mi se părea jenant să merg la conducere, la Jiří Kubíček și Jaromír Gajda, să cer un contract mai bun. Marek Špilár s-a transferat de la Olomouc la Brugge cu un an mai devreme și mi-a spus că au fost de câteva ori să mă urmărească.”
Ați sărit rapid la un alt nivel, Liga Campionilor, meciuri cu AC Milan. Dintr-odată îi marcau pe Șevcenko, Inzaghi, Kaká.
„Și asta a fost chiar înainte de Euro, când se scria cine va merge acolo. Îmi dădeau șanse mici, doar dacă ne calificăm în Liga Campionilor. Am reușit asta trecând de Dortmund. Și apoi că ar fi trebuit să-l țin pe Șevcenko. La Milano am câștigat. Lucrurile s-au aranjat pur și simplu așa. Jucam constant în campionatul belgian și în Champions League.”
Cum v-ați adaptat la duelurile cu vedetele fotbalului mondial la câțiva ani după ce ați jucat în satul natal, Kožušany, în perioada de juniorat cu cei mari?
„La Brugge totul era complet nou pentru mine. Atunci nu exista pregătirea de azi, să ai zeci de analize video. Eu îmi aminteam mereu doar cu cine jucăm weekendul viitor. Înfrângerea sau victoria le dădeam la o parte și mergeam mai departe.”
Aceasta este o mentalitate bună, nu?
„Poate rea, dar nu mă stresam că joc dintr-odată împotriva PSG-ului. La Brugge s-a întâmplat ca înainte de sezon să avem un meci despre care am crezut că e un alt amical. Am câștigat și apoi ne-au dat un trofeu. A fost Supercupa Belgiei.”
Bună poveste.
„Am jucat acel meci extrem de relaxat. Când am jucat apoi finala Cupei Franței sau a Italiei, a fost deja altceva. Vreau să spun că aveam mintea limpede. Sunt aici pentru că sunt bun la asta. Ei bine, am făcut tot posibilul să-l blochez pe Ibrahimovici!”
Ați câștigat titlul și ați plecat la PSG.
„Atunci se discuta mult și de Dortmund, dar a ieșit varianta PSG și am fost bucuros. Deodată eram pe Parc des Princes. Un alt nivel. La Paris mi-a plăcut cel mai mult din punct de vedere fotbalistic. În afară de un meci când am stat pe bară din cauza cartonașelor galbene, am jucat tot. Mă simțeam invincibil. La Campionatul Mondial din Germania am ajuns având șaizeci de meciuri în sezon. Mă simțeam grozav datorită antrenorilor și fanilor de la Paris, care m-au acceptat. În al doilea sezon am jucat ca mijlocaș central, ceea ce a fost super. Am doar cele mai frumoase amintiri.”
Primele impresii au fost așa?
„Da, Brugge m-a ridicat la o intensitate mai înaltă a antrenamentelor. După primul antrenament în Belgia am fost la perfuzii, deși nu era un antrenament de condiție, dar acea intensitate... La Olomouc ne antrenam dur, mai ales sub vechea gardă, antrenorii Uličný, Kalvoda, dar la Brugge agresivitatea jucătorilor la antrenament era complet diferită. Pe fiecare post aveam trei 'lupi'. La Paris erau numai oameni de națională: Sylvain Armand, Pedro Pauleta, Vikash Dhorasoo, Jérôme Rothen. Partener în apărare l-am avut pe Mario Yepes, stâlpul columbian. Ne-am potrivit și am jucat împreună.”
Cum a fost atunci atmosfera în jurul PSG între fani și în club înainte de sosirea proprietarului qatarez?
„Era un alt Paris. Mai calm decât acum, cu noul proprietar. Paris și Marseille erau cele mai mari echipe, Le Classique, meciuri mari. Atunci erau două tribune pe Parc des Princes care se întreceau în scandări. Atmosferă incredibilă. Oamenii din jurul clubului erau plăcuți.”
Este cunoscută povestea cum ați parcat prima dată în fața stadionului cu vechiul dumneavoastră Golf lângă Ferrari-ul lui Rothen.
„A fost amuzant. La poartă se mirau cine e. Poate nici nu voiau să mă lase să intru.”
Sosește o întărire pentru primul unsprezece al PSG-ului, un băiat normal.
„Universul și viața ți-o întorc. Mă integram în grupuri cu jucători care mi se potriveau și eu lor.”
În vestiar însă, ați avut parte de câteva comentarii.
„Încă de la Olomouc. Mergeam cu același Golf și când ieșeam la o bere cu echipa. Eu beam bere fără alcool, iar apoi îi duceam pe toți acasă. Știam ce drum vreau să urmez și unde vreau să ajung. Este important și pentru generația de astăzi să-și stabilească un obiectiv și să-l urmărească. Să nu renunțe la primul obstacol.”
Sunteți o personalitate autentică, nu trebuie să jucați un rol nici în fața lui Rothen. Nu toată lumea reușește asta în bula fotbalului.
„Jérôme Rothen a fost un fotbalist complet. Acum face podcast-uri, atacă mult. Avea un picior stâng excelent. A jucat grozav și s-a bucurat de tot ce a implicat asta, și implică și acum. Dar e un om bun, și el a putut vorbi normal cu tine. Majoritatea băieților din vestiarul PSG erau foarte prietenoși. Pedro Pauleta îmi povestea în saună despre un oarecare Cristiano Ronaldo, care debuta la națională.”
Ce spunea? Că va fi bun?
„Va fi bun! Asta am realizat la Newcastle, când Ronaldo a trecut pe lângă mine spre United ca pe o motocicletă. Mi-am amintit că Pedro nu mințea. Ronaldo a devenit una dintre cele mai mari personalități ale lumii fotbalistice.”
Cine v-a ajutat cel mai mult ca nou-venit la Paris?
„Sylvain Armand și Mario Yepes. Acelea au fost două familii cu care ne-am înțeles bine, deși spre deosebire de ei, noi încă nu îi aveam pe Luka și Beátka. Dacă ne-am întâlni acum la o cină, am avea ce să ne spunem. A fost frumos. Mentalități care atrag oameni asemănători.”
De la ei ați învățat?
„De la Mario rigoarea la fazele fixe. Și excelent a fost și Vikash Dhorasoo, un mic drăcușor. Nu-i puteai lua mingea.”
Cu PSG ați câștigat finala Cupei Franței pe Stade de France împotriva lui Marseille. Ce vă amintiți din acea zi?
„Nu prea multe. Amintirile care vor să rămână, rămân. M-am surprins la victorii mai mari bucurându-mă foarte mult în sinea mea. Dar eram capabil ca și în acea zi să mă gândesc la ce voi face a doua zi, dacă voi merge la alergat. Cineva îți va spune că ar fi trebuit să mă bucur mai mult.”
Ar fi trebuit?
„Poate și datorită acestui fapt am jucat toată cariera în prima ligă până la treizeci și șapte de ani. Îmi amintesc că atmosfera din finală a fost grozavă. Dar a fost și pe vechiul stadion din Marseille. Nu știam la ce să mă aștept acolo. Băieții s-au oprit în tunel, nu au vrut să iasă pe teren înainte de meci să vadă gazonul. Așa că i-am ocolit și am ieșit primul. Deodată, fluierături, au început să cadă monede, piulițe. În gând mi-am zis: Sunteți niște nesimțiți, de ce nu mi-ați spus? Aha, deci așa va fi! A fost un război pe teren și în afara lui.”
Mai ales în al doilea sezon la PSG, în care v-ați luptat pentru salvarea de la retrogradare, terminând abia pe locul cincisprezece. Ce nu a funcționat?
„Nu cred că s-a stricat ceva, pur și simplu nu a funcționat ca rezultate. A venit un antrenor nou, Guy Lacombe, și a început să mă pună mijlocaș, m-am mirat, dar am fost bucuros pentru asta. Aveam mingea mult la picior și, în ciuda rezultatelor slabe, m-am bucurat de fotbal. Ne-am salvat cu patru etape înainte de final, ceea ce nu se întâmplase niciodată acolo. Stresul a fost mare.”
Chiar și pentru firea dumneavoastră calmă?
„Nici la Olomouc nu citeam ziarele. Colegii stăteau în ele și discutau notele. Eu știam că jurnaliștii trebuie să scrie ceva. La națională, pe mine, pe Honza Polák și pe Mara Heinz ne puneau la zid. Tabloidele rezolvau scandaluri, divorțuri, eu nu. Și la fel la Paris. Nici nu știam limba atât de bine, așa că oricum nu aș fi citit prea mult în L'Équipe. Păstram distanța.”
Oare se putea?
„Nu mereu. Într-un meci de cupă pe teren propriu, poliția a împușcat în autoapărare un fan PSG undeva la un fast-food. A doua zi i-am avut pe huligani la centrul de antrenament. Parțial eram de vină, pentru că am jucat prost și am pierdut. Asta a fost o problemă. Mi-am dat seama că sunt o persoană cunoscută, că felul în care joc are un impact asupra societății. Am salvat sezonul cu Cupa Franței. Să termini pe locul cincisprezece și să nu câștigi nimic, ar fi fost un dezastru.”
Iar dumneavoastră ați fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului la PSG.
„Nu știam asta. Nu am primit niciodată un asemenea trofeu, așa că aș vrea să-l revendic. Am plecat în vacanță și apoi nu m-am mai întors niciodată acolo, lucru pe care l-am regretat. Aveam relații bune cu toată lumea, mă simțeam foarte bine acolo, dar urma să plec la Newcastle. Într-o zi, o să mă duc să-mi iau trofeul!”
La Newcastle v-ați chinuit, iar PSG a crescut sub noul proprietar. Nu ați regretat?
„Am regretat că am plecat dintr-o echipă care era bună, fanii erau grozavi, m-am pus în valoare și am plecat la Newcastle, despre care toți cei din jur spuneau că este cea mai bună opțiune, dar eu nu am simțit asta. Peťka, soția mea, m-a învățat că prima gândire, intuiția, este importantă.”
Atunci nu ați ascultat-o?
„Se învârtea pe lângă mine Sevilla, dar juca finala Europa League și nu voiau să rezolve nimic până nu se termina. Newcastle făcea presiuni, impresarii făceau presiuni și eu am cedat. Am plecat de undeva unde eram fericit spre ceva ce își doreau alții. Atunci Premier League nu era despre fotbal, era despre bătaie, cu excepția a trei echipe. Asta am aflat în acele șapte luni și am plecat.”
Ce spuneți despre actualul PSG sub comanda antrenorului Enrique?
„Îmi place mult. Vreau să merg să văd centrul lor modern de antrenament, infrastructura. Intendentul Nacerdine Sekai, căruia toată lumea îi spune Didi, e neschimbat. Un om de aur. L-am văzut sărbătorind câștigarea Ligii Campionilor. În perioada în care proprietarii noi preluau clubul, noi îi dominam cu Lille. Și ei îi aveau deja pe Cavani, Ibrahimovici, Lavezzi, vedete de top. Iar noi cu Lille am câștigat eventul. Nimic nu e de pe o zi pe alta. În doi ani au început să câștige tot. Mă uit la PSG mereu, e un club de suflet. Enrique a pus ordine, e mai finisat. Fotbal frumos.”
Ce a avut special Lille, de ați reușit să dominați fotbalul francez în 2011?
„Atmosfera de familie a tuturor oamenilor din club, inclusiv a echipei. Chiar și la Lille aveam oameni de națională pe toate posturile.”
Și, de asemenea, un anumit Eden Hazard.
„Chiar ieșea în evidență. Și de asemenea Gervinho. Spiritul de echipă a fost grozav, întorceam rezultatele. Eram pe val. Am avut titlul asigurat cu trei sau patru etape înainte de final.”
I-ați spus cuiva în saună că Hazard va fi unul dintre cei mai buni jucători ai planetei?
„Era evident încă după primul an, apoi a finisat totul. Mentalitate grozavă, un om normal. Nu se prefăcea. Nu ți-ai fi dat seama că era o super vedetă a campionatului francez. Deși la antrenament era puțin cam leneș. Și cu toate astea, îl iubesc mult. Un jucător care face diferența.”
Așadar, la antrenamente îl mai menajați, după ce în weekend vă ajuta să încasați primele de victorie?
„La antrenament a fost și așa excelent, dar l-am blocat. Poate pentru că eu dădeam la sută la sută, iar el nu.”
Ce rol a avut în acest angrenaj familial antrenorul Rudi Garcia?
„Era ciudat în comunicarea cu jucătorii, sau cu mine. Un antrenor bun, echipa l-a urmat. Dar uneori nu îi înțelegeam deciziile, nu doar față de mine. Îți sugera că vei juca și apoi nu jucai. Te lăuda și apoi te lăsa pe bancă. Aș fi preferat să știu direct că sunt fundașul numărul trei.”
Chiar și așa, ați jucat cinci sezoane la Lille, în niciun alt club nu ați stat mai mult.
„M-au apreciat și din postura de rezervă. Aveam deja o vârstă, familia s-a stabilit acolo, ne-a plăcut. Aveam o mulțime de prieteni și când a fost posibilitatea să prelungim, am prelungit. Întotdeauna aveam douăzeci de meciuri pe sezon, cu cupele douăzeci și cinci.”
Și viața în nordul Franței?
„Bine, sunt oameni mai plăcuți acolo decât prin Paris. Deși vremea e mai rea, de cum se răcea. Nu era ca la Nisa, Cannes sau Marseille.”
Apropo, la Sigma este împrumutat una din rezervele lui Lille, tânărul fundaș Stéphane Noumbissie. Aveți vreun amestec aici?
„Nu. Trebuie să se obișnuiască într-un mediu nou, aici puțini jucători vorbesc franceza. Cred că va fi bine.”
Ce viață duceți după carieră? Familie, fotbal la Kožušany și gestionarea investițiilor în imobiliare?
„Ați punctat exact. În momentele mai grele ale carierei, când nu mai jucam atât de mult și simțeam că îmbătrânesc, îmi spuneam că abia aștept să mă întorc în Cehia, să am timp pentru fotbalul de sat și mai ales pentru familie. Și asta am. Cu soția am reușit investiții bune pe care le gestionăm. Mă dedic familiei, fiul Luka joacă fotbal la Zábřeh, fiica Beátka baschet. Sunt, de asemenea, patronul proiectului inițiativei "Děti dětem", care organizează o colectă caritabilă pe platforma Donio intitulată "Sicilia pentru copiii cu handicap", gratuită. Scopul este achiziționarea de case în orășelul Mussomeli și oferirea de sejururi gratuite familiilor nevoiașe.”
Încercați să-i răsplătiți și soției timpul pe care vi l-a dedicat, asigurându-vă stabilitatea familiei în cei 15 ani petrecuți în străinătate?
„Soția mea este un înger. Pentru tot ce am realizat îi sunt recunoscător și ei. S-a ocupat de gospodărie, a creat stabilitate familiei noastre și, în mare parte, ne-a crescut copiii. A sacrificat o parte din viața ei în favoarea carierei mele și îi sunt recunoscător pentru asta. Încerc să-i întorc acest lucru, deși...”
... fotbalul de sat.
„Mă taxează pentru faptul că, și din cauza acestei ligi "de junglă", cum o numește ea, nu mergem, de exemplu, într-o excursie. Este pasiunea mea. Mă deranjează când tinerii se scuză de la meci fără motive.”
Ce i-ați sfătui pe tinerii fotbaliști din poziția unui jucător care a câștigat șase trofee în ligile europene?
„Trebuie să-și dea seama dacă iubesc fotbalul sau nu. Și asta nu e valabil doar pentru fotbal. Se aplică oricui. Știți bine că trebuie să muncești. Nu-ți pică nimic din cer. Cel mai important e să fie oameni buni. N-aș fi stat acum aici cu dumneavoastră dacă nu v-aș fi perceput ca pe un om bun.”
Vă mulțumesc, apreciez asta.
„Așa privesc eu lucrurile. Vreau în jurul meu oameni corecți, care să nu mă trădeze. Este important să ai un obiectiv spre care să mergi cu răbdare. Să nu încerci să eviți obstacolele doar ca să fie mai ușor. Ci să rezolvi problema. Să nu arunci vina pe alții - manageri, tați, mame. Principalul este să faci ce-ți place. Am avut norocul să reușesc în fotbal, dar chiar dacă nu reușeam, aș fi făcut ce-mi place. Și la sută la sută.”
Transmiteți asta și copiilor dumneavoastră?
„Ca părinte, știu că îți poți îndruma copiii și le poți spune ce crezi, dar trebuie să-i lași să fie ei înșiși.
Nu înseamnă că, dacă cineva îți spune să mergi la Newcastle, trebuie neapărat să o faci, chiar dacă inima ta te îndeamnă să alegi Parisul sau fotbalul spaniol, care a fost visul meu.
Totul ține de experiență și de oamenii potriviți pe care îi ai în jur. Oameni care gândesc la fel ca tine.
Sincer, cred că, dacă ești un prost, te vei înconjura de proști. Și atunci probabil că nu te va deranja. Dar, dacă ești un om bun, înconjoară-te de oameni buni. Ei te vor ajuta atunci când treci prin momente dificile, când ești descurajat sau când ai probleme de sănătate.
Prefer ca oamenii să mă țină minte drept un om bun, nu doar ca pe un fotbalist care a avut o anumită carieră.”
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.
