Pentru ultimul loc care duce la masa bogaților din Premier League, se vor duela patru echipe. Millwall a învins deja retrogradata Oxford United, 2-0, și a terminat pe locul al treilea. Southampton s-a impus cu 3-1 pe terenul celor de la Preston și a închis sezonul regular pe poziția a patra. Middlesbrough și Wrexham au terminat la egalitate, 2-2, astfel că Boro a terminat pe cinci, în timp ce echipa starurilor de la Hollywood a ratat de puțin play-off-ul, terminând pe primul loc sub linie, după ce Hull a întors meciul cu Norwich, a câștigat cu 2-1 și a prins ultima poziție de play-off.
Retrogradate din Championship sunt Oxford United, Leicester și Sheffield Wednesday.
Programul play-off-ului din Championship
Hull - Millwall, vineri, 8 mai, ora 22
Middlesbrough - Southampton, sâmbătă, 9 mai, ora 14:30
Millwall - Hull, luni, 11 mai, ora 22
Southampton - Middlesbrough, marți, 12 mai, ora 22
Câștigătoarele celor două semifinale se vor duela în marea finală programată pe stadionul Wembley într-o unică manșă, sâmbătă, 23 mai.

