Kompany spune că nu se aștepta să promoveze cu Burnley încă din primul sezon

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Kompany spune că nu se aștepta să promoveze cu Burnley încă din primul sezon

Burnley a reușit să promoveze
Burnley a reușit să promovezeProfimedia
Managerul lui Burnley, Vincent Kompany, a declarat că nu se aștepta să conducă clubul din Lancashire la promovarea în Premier League în primul său sezon la conducere, dar după ce a reușit revenirea în primul eșalon, a spus că echipa sa țintește acum mai mult.

Burnley și-a asigurat promovarea în Premier League cu șapte meciuri înainte de final, după ce victoria de vineri, 2-1 la Middlesbrough.

Ei revin în prima ligă după un sezon.

Kompany, numit în iunie 2022 antrenorul echipei, a declarat că nu a visat la acest rezultat.

"Este Paștele, mai sunt șapte meciuri de jucat și deja sărbătorim. Nu ne-am așteptat la asta", a declarat Kompany pentru Sky Sports.

"Am găsit o cale, nu a fost deloc ușor. Dar cumva, în acest sezon, am jucat și noi bine. Există o atmosferă bună la echipă și este în continuare o echipă care se poate îmbunătăți. Sunt ca niște copii, sărbătoresc ca niște copii și e plăcut să vezi asta."

Președintele clubului, Alan Pace, a declarat că promovarea a venit ca o "surpriză totală".

"Vincent și cu mine am vorbit în timpul verii și am discutat îndelung despre asta. Ne-am dat doi-trei ani ... Ceea ce vedeți este magie", a adăugat Pace.

Burnley are nevoie de 11 puncte din ultimele șapte meciuri pentru a câștiga titlul în Championship, în timp ce 13 puncte îi vor permite să devină prima echipă din Championship care adună peste 100 de puncte de la Leicester City în 2013-14.