”În urma testelor efectuate astăzi jucătorului nostru Eder Militao de către Serviciile Medicale ale clubului, acesta a fost diagnosticat cu o accidentare musculară la adductorul lung al piciorului drept”, a anunțat clubul într-un comunicat de pe site-ul său.
Militao, jucător important în planurile lui Xabi Alonso la Real Madrid, a evoluat 90 de minute în amicalul Braziliei cu Senegal, iar în duelul cu Tunisia a stat pe teren circa o oră, fiind schimbat după ce a resimțit un disconfort la picior.
Fundaşul central a suferit un disconfort muscular în minutul 60 al meciului, după ce la începutul jocului a simțit o oarecare durere şi antrenorul brazilian, Carlo Ancelotti, a fost nevoit să trimită o rezervă la încălzire pe margine.
Fundaşul, însă, a optat pentru continuarea jocului şi a început a doua repriză, moment în care s-a accidentat după ce i-a pasat unui coechipier, căruia i-a cerut imediat să scoată mingea din teren pentru a putea fi înlocuit.
Stoperul ratează cel puțin 3 dueluri
Potrivit informațiilor obținute de EFE de la surse ale clubului, accidentarea musculară la adductorul lung al piciorului drept se traduce prin două săptămâni de absență.
Fundaşul va rata meciurile de campionat împotriva lui Elche şi Girona, precum şi meciul din deplasare din Liga Campionilor împotriva lui Olympiakos, în Grecia.
