PSG a obținut o victorie categorică, 5-2, în capitala Franței săptămâna trecută, iar acum The Blues trebuie să realizeze imposibilul la Londra pentru a ajunge în sferturile de finală.
Chelsea vine după a treia înfrângere din ultimele cinci meciuri disputate în toate competițiile, după eșecul cu 1-0 din Premier League suferit sâmbătă în fața celor de la Newcastle United.
Reece James nu va juca
Veștile nu sunt mai bune nici pentru Rosenior, care a confirmat că Reece James va rata partida din cauza unei accidentări.
„Reece a simțit ceva la ischiogambieri spre finalul meciului cu Newcastle. Nu știm încă gravitatea accidentării, dar va lipsi la meciul de mâine. Poate fi ceva serios. Accidentările la ischiogambieri nu sunt niciodată ușoare.”
„Vom face un RMN și vom afla exact cât de grav e. Malo (Gusto) este răcit astăzi, așa că vom vedea mâine cum stă situația. În ceea ce-l privește pe Filip (Jörgensen), a simțit o problemă la inghinali și îi vom face și lui un control.”
Poate reveni Chelsea?
În timp ce Rosenior trebuie să gestioneze absența lui James, a fost întrebat și despre șansele de a întoarce rezultatul din tur, unde echipa sa trebuie să fie fără greșeală pentru a merge mai departe.
„Dacă analizăm meciul separat și scorul, am fost pedepsiți de jucători foarte buni pentru greșelile noastre.
”Am pierdut puncte în alte meciuri din cauza unor astfel de momente. Mâine nu ne mai permitem erori.
”Trebuie să ținem minte că PSG este campioana Europei cu un motiv, dar știm că putem să ne luptăm de la egal la egal.”
În final, Rosenior a vorbit și despre faptul că PSG a avut pauză în weekend, intrând mai odihnită în această confruntare, în timp ce Chelsea încă resimte eșecul cu Coțofenele.
”Ei au avut mai mult timp de odihnă, ceea ce e normal. Nu pot comenta programul altor ligi și ce fac ei.
”Eu pot doar să mă asigur că echipa mea va fi pregătită la nivelul de intensitate necesar. Sperăm să reușim să întoarcem soarta calificării. E dificil, dar nu imposibil.”
