Flick a făcut pace cu Kovacs după controversele din turul cu Atletico: ”Nu există dubii”

Flick, la conferința de presă dinaintea meciului de pe Metropolitano
Flick, la conferința de presă dinaintea meciului de pe MetropolitanoFC Barcelona

Antrenorul Barcelonei, Hansi Flick, a analizat returul sferturilor de finală din Liga Campionilor, unde Barça trebuie să întoarcă scorul de 0-2 din turul de pe Camp Nou.

-Cum vede meciul? Trebuie să ne concentrăm pe jocul nostru, nu pe rezultat.

-Ce așteaptă la retur? Va fi cu totul altceva, atmosfera va fi incredibilă. Fanii știu ce e în joc. Cred că echipa mea poate reuși revenirea, este posibil, de ce nu? Știm că vom întâlni o Atleti puternică, cu jucători buni atât în apărare, cât și în atac, așa că avem nevoie de o prestație defensivă solidă și să profităm de ocaziile noastre. Asta a făcut diferența în tur.

-Despre Lamine Yamal: Lamine a jucat foarte bine în ultimele partide, sunt foarte mulțumit de el. I-am spus că trebuie să își asume duelurile unu la unu, acolo excelează. Trebuie să avem variante diferite și să jucăm ca o echipă. Asta contează cel mai mult pentru mâine. Nu mă interesează aspectul individual. Avem jucători de mare calitate, dar echipa este cea mai importantă. Meciurile se decid în momente cheie.

-Importanța aspectului fotbalistic și emoțional: Mentalitatea și atitudinea sunt esențiale pentru mâine. Văd conexiuni incredibile între echipă și suporteri, iar asta le arată jucătorilor respectul pe care ni-l oferă pentru ceea ce arătăm pe teren. Are un efect pozitiv, pentru că, privind spre mâine, fiecare acțiune va conta. Trebuie să credem și să știm că putem reuși și simt că echipa e pe drumul cel bun. Bineînțeles, trebuie să ne apărăm bine și să fim curajoși în atac. Avem multă calitate și, de obicei, împotriva lui Atlético suntem mai buni.

-Gavi și importanța lui: Desigur că poate juca. Gavi este un jucător care dă totul pentru acest club, pe teren nu se teme de nimic. Se află într-o formă foarte bună, vom vedea dacă va începe titular sau nu. Avem timp să decidem după antrenament.

-O finală? Nu este o finală, dar evident că vreau să câștigăm meciul. Asta ne dorim mâine, credem în acest lucru și suntem 100% concentrați.

-Supărat după tur pe arbitrul Istvan Kovacs? Nu, sunt calm, nu se schimbă nimic. Asta e situația. Este un arbitru cu experiență, deci nu există dubii.

-Inspirația pentru discursul final: Este ceva ce se pregătește, la fel ca tacticile. Trebuie să ne concentrăm pe noi, pe ce putem pregăti tactic și emoțional. Ceea ce vreau este să jucăm un fotbal foarte bun, contează echipa, nu doar linia ofensivă. Toți din echipă trebuie să fie implicați și conectați. Trebuie să ne apărăm ca un tot unitar și, fără minge, să gestionăm spațiile și să le facem cât mai mici. Iar cu mingea, am avut multe situații în care am jucat bine. Contează rezultatul și sperăm să reușim să marcăm multe goluri.