Altele

Finala Ligii Campionilor, PSG - Inter Milano, va fi difuzată pe Parc des Princes

Parc des Princes
Parc des Princes ABACAPRESS, Abaca Press / Alamy / Profimedia
Finala Ligii Campionilor la fotbal, între echipele Paris Saint-Germain şi Inter Milano, programată pe 31 mai la Munchen, va fi difuzată pe stadionul Parc des Princes din capitala Franței, pentru suporterii care nu au putut obține un bilet pentru meciul din Bavaria, a anunțat clubul parizian, citat de AFP.

'Dacă întreaga familie 'Rouge et Bleu' nu poate fi la Munchen, ea trebuie să poată trăi acest moment memorabil într-un mod intens şi extraordinar'', a scris PSG într-un comunicat.

Cele 18.000 de locuri rezervate suporterilor parizieni pentru finala de pe Allianz Arena au fost epuizate până marți.

'De aceea, Paris Saint-Germain va organiza o transmisiune excepțională a meciului pe Parc des Princes, într-o atmosferă demnă de această mare finală. În program: transmisiunea finalei pe ecrane gigantice, oferte de catering accesibile tuturor şi numeroase activități în cadrul stadionului', precizează clubul din capitala Franței.

Finala va fi transmisă în Franța pe canalul M6, pe lângă postul Canal Plus, care deține drepturile TV integrale pentru Liga Campionilor.