Salt la conținutul principal

Bernardo Silva a jucat deja trei amicale pentru Real Madrid, dar abia acum a fost prezentat oficial

Bernardo Silva a devenit jucătorul lui Real Madrid în vara anului 2026
Bernardo Silva a devenit jucătorul lui Real Madrid în vara anului 2026HESHAM ELSHERIF / NURPHOTO / NURPHOTO VIA AFP

Bernardo Silva (32 de ani) a fost prezentat oficial miercuri (19 august) la Real Madrid, după ce a ajuns liber de contract la formația spaniolă, în urma despărțirii de Manchester City.

Primele declarații ale lui Bernardo Silva

Internaționalul portughez a participat la prezentare alături de Florentino Perez, președintele clubului madrilen. Evenimentul s-a desfășurat cu ușile închise, în prezența familiei jucătorului și a reprezentanților grupării.

”De când eram copil, când nu ştiai dacă o să ajungi fotbalist, visul tău era să joci la Real Madrid. Sunt foarte fericit să fiu aici. Am jucat aici de multe ori. Să văd cele 15 trofee UEFA Champions League e mereu impresionant. Să le văd acum, ca jucător al lui Real, e special. Un club ca acesta nu e pentru oricine.

Când eşti în această cameră realizez cât de mare e Real Madrid. Ştiam deja asta, dar acum o şi simţi”, a declarat Bernardo Silva.

Citește și: Prezentare cu întârziere la Real Madrid! Mesajul lui Jose Mourinho: ”M-am întors acasă”

Salariu de 20 de milioane de euro pe sezon

Mijlocașul portughez a fost unul dintre jucătorii importanți ai lui Manchester City în ultimele sezoane, perioadă în care a contribuit la trofeele cucerite de formația engleză pe plan intern și european.

La Real Madrid, Bernardo Silva va avea un salariu de 20 de milioane de euro pe sezon. Prezentarea sa oficială a avut loc mai târziu, în contextul în care în această vară mijlocașul portughez a evoluat deja în ultimele 3 amicale câștigate de Real: 2-1 cu Ferencvaros, 1-0 cu Deportivo La Coruna și 3-0 cu Schalke.

 

Noul sezon din La Liga tocmai a început. În prima rundă, trupa lui Jose Mourinho va juca în deplasare cu Espanyol, duelul fiind programat sâmbătă, 22 august.

Urmărește Espanyol - Real Madrid pe Flashscore!

Fotbal