Mourinho: ”Să lucrez pentru Real Madrid înseamnă foarte mult pentru mine”
Tehnicianul portughez are misiunea de a readuce titlul și trofeele interne la Madrid, după două sezoane în care Barcelona a dominat fotbalul spaniol.
”M-am întors acasă”, au fost primele cuvinte rostite de Mourinho în timpul conferinței de prezentare.
”E chiar mai bine față de prima dată când am venit. Atunci a fost sentimentul că am ajuns în vârf ca antrenor. Acum e mai emoționant. Sunt unul dintre ei. Întotdeauna am fost, de când am plecat.
Să lucrez pentru Real Madrid înseamnă foarte mult pentru mine. Responsabilitatea de a lucra pentru club este primordială și este ceva ce toți cei de la Valdebebas ar trebui să simtă”, a declarat antrenorul.
Evenimentul s-a desfășurat în sala de ședințe a clubului. Real Madrid a anunțat pe site-ul oficial că Mourinho a primit o replică a stadionului, un ceas și un tricou personalizat.
Cinci victorii și o remiză pentru Real Madrid în amicale
De la revenirea lui Mourinho, madrilenii au disputat șase partide de pregătire, în care au obținut următoarele rezultate:
Real Madrid - AD Alcorcon 1-0;
Real Madrid - Leganes 4-1;
Real Madrid - Fiorentina 1-1;
Ferencvaros - Real Madrid 1-2;
Coruna - Real Madrid 0-1;
Schalke - Real Madrid 0-3.
Cum arată lotul lui Real Madrid pentru sezonul 2026/2027
Thibaut Courtois va purta în continuare numărul 1, în timp ce Andriy Lunin va evolua cu numărul 13.
În defensivă se află Raul Asencio (2), Eder Militao (3), Dean Huijsen (4), Trent Alexander-Arnold (12), Ibrahima Konate (16), Marc Cucurella (17), Carreras (18), Antonio Rudiger (22), Ferland Mendy (23) și Denzel Dumfries (24).
Linia mediană este formată din Jude Bellingham (5), Eduardo Camavinga (6), Federico Valverde (8), Aurelien Tchouameni (14), Arda Guler (15), Bernardo Silva (20) și Thiago Pitarch (27).
În atac, Mourinho îi are la dispoziție pe Vinicius Junior (7), Endrick (9), Kylian Mbappe (10), Rodrygo (11), Carlos Espi (19), Brahim Diaz (21) și Yan Diomande (25).
”E greu să vorbim despre jucători în mod individual. La Real Madrid, avem jucători buni, jucători foarte, foarte buni și jucători foarte, foarte, foarte, foarte buni”, a spus Mourinho, citat de Mundo Deportivo.
Real Madrid va debuta în sezonul 2026/2027 din LaLiga pe terenul lui Espanyol. Prima etapă a fost amânată pentru echipele care au avut jucători implicați în semifinalele sau în finala Cupei Mondiale din 2026.
