"Este o mare provocare care ne aşteaptă marți contra unei echipe a lui Bayern foarte puternică şi care, pentru mine, este favorită alături de Real Madrid pentru victoria finală", a declarat Inzaghi în cadrul unei conferințe de presă.
Antrenorul campioanei Italiei a respins ideea conform căreia Bayern se prezintă slăbită după o serie de accidentări, între care cea a mijlocaşului ofensiv Jamal Musiala.
"Musiala este un enorm talent, unul din cei mai buni din lume pe postul său, iar absența sa este importantă pentru Bayern, dar în acelaşi timp putem vedea că pentru a-l înlocui Bayern îi are pe (Serge) Gnabry şi (Thomas) Muller, ceea ce înseamnă că este o mare echipă", a mai spus tehnicianul italian.
Inzaghi a profitat de ocazie pentru a remarca, la rândul său, că va fi obligat să facă față absențelor importante din cauza accidentărilor jucătorilor Mehdi Taremi, Piotr Zielinski şi Denzel Dumfries, dar şi din cauza suspendărilor (Kristjan Asllani, Joaquin Correa), fiind nevoit să alcătuiască echipa cu jucători reveniți după accidentări, precum căpitanul Lautaro Martinez.
"Noi avem dificultăți de două luni în termeni de efectiv şi am avut la dispoziție 14 sau 15 jucători. Marți, însă, voi avea 16 jucători la dispoziție, dar se vorbeşte doar de absențele de la Bayern. Noi avem cinci jucători care au rămas la Milano, dar nimeni nu vorbeşte despre asta", a conchis Inzaghi.